Un tânăr de 22 de ani a fost sancționat de polițiști după ce a fost surprins efectuând manevre periculoase în trafic
Social 17 august 2026, 20:02 | 66

Un tânăr de 22 de ani, originar din raionul Ocnița, a fost sancționat de polițiști după ce a fost surprins efectuând manevre periculoase în trafic. S-a întâmplat în acest weekend, pe strada Calea Ieșilor din sectorul Buiucani al capitalei. Oamenii legii au intervenit în scurt timp și l-au tras pe dreapta pe șoferul buclucaș.

Din imaginile publicate de Poliție, se vede că tânărul aflat la volanul unui automobil de marca Mercedes conducea haotic, iar la un moment dat a ieșit pe contrasens. În scurt timp, șoferul teribilist a fost oprit de către echipajele de patrulare. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta figura în baza de date și cu alte abateri de la Regulamentul circulației rutiere, comise anterior, pentru care a primit sancțiuni contravenționale suplimentare. Poliția reamintește - comportamentul agresiv în trafic poate avea consecințe grave pentru toți participanții.

Opinia ta contează. Comentează!