Jurnalul orei 15, 4 Octombrie
Jurnalul orei 15:00 4 octombrie 2021, 18:43 | 599

Prezentat de Eugenia Apostu

Fostul lider PD Vladimir Plahotniuc a folosit firma ”Otiv Trust” din Noua Zeelandă pentru a transfera zeci de milioane de dolari, scrie Rise Moldova, care a analizat informații confidențiale din investigația Pandora Papers. Documentele arată întreg lanțul de firme-clonă al trustului și dezvăluie milioanele, care s-au oprit pe conturile familiei Plahotniuc din Elveția și Letonia.

Documentele ”Pandora Papers” vizează și mai mulţi lideri de stat, printre care premierul Cehiei, Andrej Babis, fostul prim-ministru britanic Tony Blair sau regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, care au ascuns bunuri prin societăţi offshore, în special în scop de evaziune fiscală. La anchetă au colaborat circa 600 de jurnalişti. În dosare apar numele a aproximativ 35 de foști și actuali lideri mondiali și peste 300 de oficiali publici.

Sesizarea depusă de către deputatul PAS, Lilian Carp, la Consiliul Superior al Procurorilor, în care îl acuză pe procurorul general, Alexandr Stoianoglo, nu a fost examinată nici la ședința de astăzi. Asta deoarece la ședința CSP s-au prezentat doar șapte din cei opt membri necesari pentru ca întrunirea să fie deliberativă. În consecință, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a cerut ca ședința să fie convocată într-o altă zi. De asemenea, Litvinenco a acuzat-o pe șefa CSP, Angela Motuzoc, că blochează intenționat ședințele, protejându-l pe Stoianoglo.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie
LIVE