Directorul interimar al Spitalului Clinic Bălți, Iurie Osoianu, a fost demis astăzi de către ministrul Sănătății
Directorul interimar al Spitalului Clinic Bălți, Iurie Osoianu, a fost demis de către ministrul Sănătății. Emil Ceban a vizitat astăzi instituția după scandalul provocat de imaginile cu blocul alimentar în stare degradantă. În cadrul vizitei efectuate astăzi la spitalul din Bălți, ministrul Sănătății, Emil Ceban, s-a arătat profund afectat de starea în care a găsit instituția medicală și a decis înlocuirea directorului interimar. Astfel, Vladimir Pascaru a fost numit la conducerea spitalului, iar Iurie Osoianu va reveni în funcția de manager al Spitalului Fălești. Ministrul Ceban a calificat situația drept inacceptabilă și a anunțat că vor fi alocați 556 de mii de lei pentru proiectarea unui nou bloc alimentar. În cazul în care expertizele ANSA vor indica necesitatea sistării activității blocului alimentar, pacienții vor primi mâncare prin servicii de catering.
După ce a vizitat blocul alimentar, ministrul Sănătății, Emil Ceban, a rămas vizibil marcat până la lacrimi de cele constatate.
EMIL CEBAN, ministrul Sănătății:
"-Mie mi-e rușine și am emoții. Fiind academician, lucrând de o viață, să vin să vă rezolv întrebarea de ospătărie, mai ales că dumneavoastră cunoașteți, eu de aici am început activitatea și toate rudele mele, și toți colegii mei sunt în sală. Ultimul timp, acest lucru se întâmplă cu Spitalul din Bălți. Deci la schimbarea conducerii s-au format clanuri, s-a început un bullying în colectiv și suferă toată imaginea spitalului din Bălți."
Șefia spitalului va fi asigurată interimar de Vladimir Pascaru, iar concursul pentru funcția de director va fi anunțat imediat după votarea noului Guvern.
EMIL CEBAN, ministrul Sănătății: "Se încetează suspendarea contractului individual de muncă din 3 septembrie 2025 încheiat cu Ministerul Sănătății al domnului Osoianu, cu reluarea activității de director interimar în cadrul IMSP Spitalul Fălești. Și se numește domnul Vladimir Pascaru în funcție de director interimar IMSP Spitalul Clinic Bălți, începând cu 9 iulie 2026."
La rândul său, fostul director interimar al instituției medicale a declarat că a aplicat mai multe măsuri de optimizare.
IURIE OSOIANU, fostul director interimar al Spitalului Clinic Bălți: "Pe 19 septembrie, venind în funcție, la 1 octombrie, raportul pe nouă luni constata o datorie de 51 de milioane de lei, la care, pe parcursul a trei luni, șefii de secție n-o să mă lase să mint. Discutând în fiecare săptămână, am reușit, cu ajutorul dumneavoastră, al medicilor, ca acest deficit să-l reducem cu 10 milioane și, la finalul anului, să avem 41 de milioane de lei."
Noul șef interimar dă asigurări că va aduce spitalul într-o stare adecvată.
VLADIMIR PASCARU, directorul interimar al Spitalului Clinic Bălți: "O să mă strădui să-mi îndeplinesc obligațiunile funcționale, o să ne străduim, colectivul este bun, foarte bun, este unul dintre cele mai mari spitale, atâtea edificii, probleme sunt, diferite perioade au fost, finanțările erau diferite, o să ne străduim să aducem Spitalul la ceea ce trebuie să fie."
Acum, deficitul financiar al instituției a ajuns la cinci milioane de lei, a precizat Osoianu. Emil Ceban a anunțat că vor fi alocate 556 de mii de lei pentru lucrările de proiectare a noului bloc alimentar al spitalului. Administrația urmează să inițieze procedurile de achiziții, iar pe durata lucrărilor urmează să fie identificate soluții alternative pentru asigurarea alimentației pacienților. Amintim că, marți, 7 iulie, în mediul online au apărut mai multe imagini în care sunt surprinse recipiente cu alimente, cu aspect neîngrijit. Podelele sunt acoperite de apă și spumă, iar pereții și instalațiile prezintă urme vizibile de uzură și depuneri necunoscute. Administrația spitalului a explicat, a doua zi, că în acest spațiu nu au avut loc lucrări de reparație de mai mulți ani. De asemenea, spitalul urmează să facă un demers către ANSA privind efectuarea expertizei și emiterea unei concluzii privind o eventuală sistare a activității blocului alimentar. Ministerul Sănătății a anunțat că, până va fi remediată situația, alimentația la spital va fi asigurată din servicii de catering.








