Natalia Gavrilița a semnat la Doha două acorduri cu premierul Statului Qatar, Khalid bin Hamad Al-Thani
Politic 13 iunie 2022, 16:13 | 872

Republica Moldova și Qatar ar urma să convină asupra lansării unei curse aeriene directe spre Doha, care ar conecta Chișinăul la circuitul de transport din Orientul Mijlociu. Totodată, cele două țări au semnat două acorduri bilaterale - unul cu privire la abolirea vizelor de scurtă ședere, iar altul - privind cooperarea economică în domeniul agriculturii. Despre aceasta a anunțat premierul Natalia Gavrilița, care își încheie astăzi o vizită oficială de trei zile la Doha.

În cadrul vizitei la Doha, Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu premierul Statului Qatar, Șeicul Khalid bin Hamad Al-Thani. Oficialii au discutat despre modul de cooperare pentru a fortifica securitatea energetică a Republicii Moldova, inclusiv prin crearea unor rezerve strategice, investiții în energia regenerabilă și diversificarea accesului la diverse surse de energie pe termen lung. În afară e aceasta.

NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministru al Republicii Moldova: "Am discutat situația regională, în contextul războiului din Ucraina, menționând faptul că țara noastră are nevoie de un sprijin solid pentru a remedia consecințele acestuia și a-și spori reziliența. Am subliniat că, în pofida dificultăților din această perioadă, atragerea investițiilor străine directe în economia națională rămâne un obiectiv prioritar, realizarea căruia va asigura reluarea cursului de dezvoltare în toate domeniile."

În cadrul vizitei oficiale la Doha, șefa Guvernului s-a întâlnit și cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Statului Qatar și cu oameni de afaceri locali. Principalele subiecte abordate au vizat proiectele de investiții în Republica Moldova și posibilitățile de export a produselor agroalimentare în Qatar. Natalia Gavrilița a vorbit despre oportunitățile în dezvoltarea sectorului IT, industriei auto, complexului agroalimentar, domeniului farmaceutic etc.

Opinia ta contează. Comentează!