Vladimir Plahotniuc, aflat acum în arest în Grecia, a dominat scena politică din Republica Moldova timp de un deceniu
Politic 1 august 2025, 20:06 | 961

Vladimir Plahotniuc, aflat acum în arest în Grecia, a dominat scena politică din Republica Moldova timp de un deceniu. A intrat în atenția opiniei publice în 2009, atunci când Marian Lupu, care avea aspirații de președinte, l-a acuzat că ar fi omul din umbră al guvernării comuniste, implicat în monopolizarea pieței de alimente. Un an mai târziu însă, Plahotniuc a fost adus chiar de Lupu în vârful ierarhiei Partidului Democrat și pe lista de candidați la alegerile parlamentare din 2010. A fost intrarea oficială a lui Plahotniuc în politică, după mai mulți ani în care a fost suspectat că a tras sforile în afaceri și instituții ale statului. A urmat un parcurs politic marcat de acuzații de corupție, presiuni, șantaj, influență masivă în justiție și investigații internaționale.

Numele lui Vladimir Plahontiuc a devenit cunoscut cetățenilor de rând în iulie 2009, cu nouă zile înainte de alegerile parlamentare anticipate. Cel care a vorbit public a fost Marian Lupu, supărat pe guvernarea comunistă că nu l-a desemnat pentru funcția de președinte. Lupu a părăsit PCRM și a preluat conducerea Partidului Democrat, care a ajuns ulterior sub controlul lui Vladimir Plahotniuc. Marian Lupu l-a acuzat public pe Plahotniuc că ar fi un protejat al guvernării comuniste și un pilon de bază în schema monopolizării pieței de carne și pește din Republica Moldova.

(20 iulie 2009)

MARIAN LUPU, fost lider PDM: "Există un număr limitat de personaje, oameni de afaceri, care fac parte dintr-o castă distinsă, nume cunoscute, care sunt în jurul juniorului. Mă refer aici la Ignatenco, mă refer aici la Plahotniuc, mă refer și la multe alte persoane care au inițiat un șir întreg de modele, modele monopolizate, zic eu, chiar frauduloase."

Un an mai târziu, Lupu îl aduce pe Plahotniuc în prezidiul Parlamentului. Dar... vă arătăm cronologic cum s-au întâmplat toate. Pe 28 noiembrie 2010 în Republica Moldova au avut loc, din nou, alegeri parlamentare anticipate. Partidul Democrat se lansase în campanie cu sloganul „Pentru Moldova, Pentru TINE”. La evenimentul de lansare au participat fruntași ai partidului „Единая Россия”, controlat de Vladimir Putin.

(17 octombrie 2010)

MARIAN LUPU, fost președinte PD: "În anul de grație, 2010, când criza economică globală mai persistă, noi contăm încă pe ajutorul altor țări, al României, SUA sau Fondul Monetar, Banca Mondială. Așteptăm ca europenii să înțeleagă singuri cât suntem de importanți la granița de Est. Așteptăm că Rusia va aduce bani în Republica Moldova. Dragii mei colegi, vreau să vă asigur că nimic dintre acestea nu se va întâmpla de la sine."

După alegerile parlamentare anticipate, Partidul Democrat s-a ales cu 15 mandate. A fost suficient ca să intre la guvernare și să tragă sfori în instituțiile statului, inclusiv în justiție. Cele mai multe fotolii de deputat le-au obținut comuniștii - 42, PLDM - 32, iar PL -12. Vladimir Plahotniuc a fost inclus pe locul doi în lista de deputați ai PD. O lună mai târziu, în cadrul ședinței Consiliului Național Politic al partidului, s-a decis desemnarea lui Plahotniuc în funcția de vicepreședinte al Partidului Democrat. Tot atunci a fost ales prim-vicepreședinte al Parlamentului. Pe 16 iunie 2012, Partidul Democrat și-a desfășurat cel de-al VII-lea Congres. În cadrul evenimentului, Marian Lupu a fost reales președinte al formațiunii, iar Vladimir Plahotniuc a fost ales prim-vicepreședinte al PD.

(16 iunie 2011)

VLADIMIR PLAHOTNIUC, fost șef al PDM: "Dragi colegi, după un an de la intrarea mea în Partidul Democrat, cea mai importantă constatare este că partidul nostru este cel mai bogat partid pe scena politică a Republicii Moldova. Doar că bogăția noastră nu constă în resursele financiare, ci în resursele umane pe care le avem."

De la tribună, Plahotniuc spunea că a devenit ținta atacurilor din partea oponenților politici și că nu va permite ca imaginea partidului să fie pătată.

(16 iunie 2011)

VLADIMIR PLAHOTNIUC, fost șef al PDM: "Tot eu sunt omul care învață cel mai mult din greșeli și vă promit că nu voi mai tolera ca cineva să încerce să se folosească de numele meu pentru a lovi în imaginea Partidului Democrat. Partidul nostru trebuie să aibă curajul și ambiția, trebuie să-și asume responsabilitatea și obiectivul de a câștiga alegerile următoare, de a deveni partidul numărul unu din Republica Moldova."

Vladimir Plahotniuc s-a aflat în vizorul Interpol, cu mult înainte să fi fugit din Republica Moldova. În februarie 2013, Plahotniuc a mințit că nu este monitorizat de Interpol, ca ulterior să revină asupra declarațiilor sale.

(15 februarie 2013 )

VLADIMIR PLAHOTNIUC, fost șef al PDM: "Nu sunt implicat în niciun fel de monitorizări, căutări ale acestei instituții."

(22 februarie 2013)

VLADIMIR PLAHOTNIUC, fost șef al PDM: "Am fost o perioadă sub monitorizare a unui organ internațional."

În documentele Interpol se arăta că Plahotniuc a fost monitorizat pentru legături cu gruparea mafiotă rusă „Sonțevskaia”, despre care s-a scris că era afiliată FSB-ului de la Moscova.

Fostul șef al PD era pasionat de vile luxoase încă din anul 2008, atunci când își cumpărase o vilă în Franța. Doar că, atunci când a ajuns în Parlament, nu a declarat proprietatea. Astfel, în februarie 2014, Vladimir Plahotniuc a fost vizat într-o anchetă a Comisiei Naționale de Integritate pentru vila pe care a ascuns-o de ochii lumii în perioada când era deputat și prim-vicepreședinte al Parlamentului. Jurnaliștii de la Rise Moldova au publicat atunci imagini cu Plahotniuc în Franța și au surprins vila cu pricina.

Pe 28 octombrie 2013, Vladimir Plahotniuc a renunțat la funcția sa de deputat.

(28.10.2013)

VLADIMIR PLAHOTNIUC, fost șef al PDM: "Nu mă retrag nici din partid și nici din politică. Dimpotrivă, voi fi mult mai activ și mai eficient și în partid, și în plan politic."

Cum s-a manifestat eficiența lui Plahotniuc în politică în anii ce-au urmat, aflați din următorul material al Jurnal TV. Postul nostru de televiziune va publica timp de o lună, în fiecare zi de vineri, subiecte ce readuc în atenția publicului ascensiunea lui Vladimir Plahotniuc la vârful puterii și influențele acestuia asupra parcursului Republicii Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!