Jurnalul orei 19, 1 Iulie
Jurnalul orei 19:00 1 iulie 2021, 21:17 | 1256

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante știri ale zilei:

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun deces, dar numărul celor infectați cu covid se află în creștere, anunță Ministerul Sănătății. În ciuda acestui fapt, mulți locuitori ai Chișinăului au renunțat la masca de protecție. Echipa noastră de filmare a urcat în troleibuz, unde regula este ignorată tot mai des.

Ministerul Agriculturii afirmă că are nevoie urgent de 246 de milioane de lei pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de condițiile meteo nefavorabile. O bună parte din bani ar merge la completarea sistemului antigrindină. Executivul nu a răspuns, deocamdată.

Moscova a trimis la Chișinău o nouă echipă de consultanți, scopul final al cărora fiind scheme de fraudare a scrutinului din 11 iulie. Șeful acestei echipe a mai fost în Republica Moldova.

Institutul de Politici Publice a publicat un nou sondaj. Dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, Partidul Acțiune și Solidaritate ar acumula un scor de 50,9 la sută, iar pentru Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și-ar da votul 30,5 la sută dintre alegători.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie