Ședința de astăzi a Parlamentului a fost ultima în actualul mandat - deputații au făcut un bilanț al muncii în patru ani
Ședința de astăzi a Parlamentului este ultima în actualul mandat. Deputații au făcut bilanțul muncii de patru ani și au tras anumite concluzii în fața presei. Unii recunosc greșelile făcute în diferite situații, alții salută obținerea statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. „Cetățenii vor da note. Curând sunt alegerile”, afirmă și cei de la putere, și cei din opoziție.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Au fost și greșeli de genul... oamenii nepotriviți la locuri potrivite, în funcțiile potrivite, nu că aș pune la îndoială competența, profesionalismul, atașamentul valoric, dar mai spun eu și cu alte ocazii, sunt oameni buni în situații de criză, care trebuie să gestioneze repede crize și sunt oameni buni pe timp de pace, atunci când lucrurile merg de la sine."
IGOR CHIRIAC, deputat PAS: "În acest mandat, cel mai mare succes, cred că este ca să devenim țară membră a Uniunii Europene, obținerea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană. Asta este cel mai importantă realizare, dar și lucrurile frumoase, care au avut loc."
VLADIMIR VORONIN, deputat BCS: "-Vă mai doriți un mandat de deputat în Parlament? -Pentru mine? -Da. -Nu, o să vedem, deocamdată nu sunt pregătit, cred că ajung. Dar sunt momente legate de...nu de mine personal, dar de echipă și noi trebuie să formăm o echipă, dar nu numai o echipă, dar un bloc, foarte serios, foarte puternic și în acest bloc, experiența mea de parlamentar, de președinte poate să fie necesară. -Înseamnă că Blocul nu vă vrea pe listă? -Dar nu înseamnă...Ai ajuns prea departe, tu. Dimpotrivă, Blocul prea tare mă vrea pe listă."
VLAD BATRÂNCEA, deputat BCS: "Din cele peste 200 de proiecte în Parlament au fost examinate doar patru. Toate aceste proiecte vor fi promovate în următorul Parlament, inclusiv inițiative pentru agricultori, pentru transportatori, pentru mediul de afaceri."
Ședința de joi a fost ultima pentru actualii deputați. Pe 28 septembrie vor alegeri parlamentare, urmând ca noi deputați să ia un mandat pentru patru ani.








