Carolyn R. Bertozzi, Morten Meldal şi K. Barry Sharpless au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru chimie pe anul 2022
Externe 5 octombrie 2022, 17:35 | 572

Trei cercetători au fost recompensaţi azi cu premiul Nobel pentru chimie pe anul 2022. Reuşitele lor sunt utilizate pentru a explora celule, a urmări procesele biologice şi a crea modalităţi mai bune de a ţinti cancerul. Savanții vor împărţi premiul în valoare de zece milioane de coroane suedeze.

Americanul Barry Sharpless, considerat pionier al "chimiei clic" - o nouă formă de combinare a moleculelor - devine unul dintre puţinii oameni de ştiinţă recompensaţi cu al doilea premiu Nobel. Chimistul american de la Institutul Scripps Research din California a fost laureat al premiului Nobel pentru chimie în 2001.

Carolyn Bertozzi, profesoară la Universitatea Stanford, este o pionieră în domeniul chimiei bioortogonale, iar numele său a fost menţionat în mod regulat în ultimii ani în pronosticurile referitoare la acest premiu. Chimistul danez Morten Meldal este profesor la Universitatea din Copenhaga.

Premiul onorează reuşitele lor într-un domeniu care a permis "blocurilor moleculare să se îmbine rapid şi eficient", a indicat academia. Sharpless a fost iniţiatorul acestei teorii, potrivit agenţiei DPA. Ulterior, el şi Meldal au identificat în mod independent reacţia chimică, care este esenţială în cadrul acestui proces. Bertozzi a dezvoltat apoi această teorie pentru a crea reacţii care funcţionează asupra organismelor vii.

Reuşitele lor sunt în prezent utilizate pentru a explora celule, a urmări procesele biologice şi a crea modalităţi mai bune de a ţinti cancerul, spre exemplu.

După atribuirea premiului Nobel pentru chimie, sezonul Nobel din acest an va continua cu premiul pentru literatură, joi, 6 octombrie, şi cu premiul Nobel pentru pace, anunţat pe 7 octombrie. Premiul în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat luni, 10 octombrie.

Premiile vor fi înmânate pe data de 10 decembrie.

Opinia ta contează. Comentează!