Chiar dacă au acces la datele personale, escrocii nu au acces și la banii din conturi
Social 28 octombrie 2026, 16:02 | 80

Chiar dacă au acces la datele personale, escrocii nu au acces și la banii din conturi. Riscul constă în folosirea acestor informații pentru noi tentative de fraudă, avertizează expertul în politici de securitate Andrei Curăraru. El atenționează că infractorii pot deveni mult mai convingători dacă dețin date despre ținta atacului.

Aflarea unui cod IBAN dintr-o bază de date compromisă nu permite și retragerea banilor din cont. Totuși, informațiile cu caracter personal pot fi folosite în scheme sofisticate.

ANDREI CURĂRARU, expert în politici de securitate: “Trebuie să îi asigurăm pe oameni că existența IBAN-ului în această bază de date nu pune în pericol că banii vor fi scoși din conturi. Există standarde Know Your Customer care protejează, prin mai multe metode, cetățenii din Republica Moldova, dar riscul ca aceștia să fie amăgiți de escroci crește semnificativ. Trebuie să ne așteptăm la un val nou de escrocherii.”

Expertul a mai spus că identificarea autorilor atacului cibernetic este dificilă și necesită investigații profunde.

ANDREI CURĂRARU, expert în politici de securitate: “Atacurile de hacker sunt foarte greu de atribuit cu siguranță. Ei utilizează foarte multe metode pentru a-și masca apartenența, prezența, utilizează calculatoare compromise ale diferitor instituții, își maschează prezența. Asta trebuie stabilit într-un proces penal, care va dura mult timp, dar este o ipoteză operațională cu care lucrăm acum.”

Curăraru le recomandă oamenilor să nu ofere la telefon coduri primite prin SMS sau alte informații sensibile. În cazul în care apelantul se prezintă drept reprezentant al unei bănci sau instituții, apelul trebuie închis, iar instituția contactată la numărul oficial, a precizat expertul.

Opinia ta contează. Comentează!