George Simion își continuă maratonul eschivărilor de la dezbaterile electorale
Externe 15 mai 2025, 16:08 | 421

George Simion își continuă maratonul eschivărilor de la dezbaterile electorale. Liderul AUR a refuzat să participe la alte două confruntări față în față cu Nicușor Dan. Este vorba despre dezbaterea organizată de România TV și alta de către comediantul Micutzu. Simion a absentat, chiar dacă a zis că vine la cea din urmă, ca ulterior să anunțe că este în Italia. Acesta a negat că a confirmat participarea.

GEORGE SIMION, candidat AUR la prezidențialele din România: 'Am ajuns la cetatea eternă, la Roma, unde mă voi întâlni cu românii din Italia în această după-amiază. Mă voi întâlni cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, și cu vicepremierul Matteo Salvini, prieteni buni ai noștri."

Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook, iar în comentariile mesajului său, Simion a răspuns unei persoane că nu a confirmat participarea la dezbaterea organizată de Micutzu. Liderul AUR a spus că a participat deja la șapte dezbateri la care contracandidatul său nu s-a prezentat. În opinia lui Simion, adversarul ar trebui să fie cel care „aleargă” după el, nu invers. Pe de altă parte, comediantul Micutzu a prezentat un mesaj audio în care Simion confirma participarea la podcastul său.

COSMIN NEDELCU, comediant: "Domnul George Simion a spus următoarele: „Nu am înțeles, Micutzule. Ne filmezi undeva și transmiți pe canalul tău, da? Așa, sigur, mă interesează”. Deci, domnul Simion, Bella ciao. Eu înțeleg harneala, dar să faceți cu cine trebuie. Harneală e vrăjeală."

Și România TV a organizat, miercuri seară, o dezbatere electorală, iar moderatorii au precizat că George Simion a confirmat că va participa, lucru care nu s-a mai întâmplat. Nicuşor Dan l-a criticat pe contracandidatul său și a menționat că este a treia oară în această săptămână când George Simion nu participă la dezbaterile organizate de televiziunile de ştiri, după ce nu a fost prezent luni la Digi24, iar marţi - la Antena 3.

NICUȘOR DAN, candidat independent la prezidențialele din România: "E o chestiune de principiu să îți ții cuvântul. Dacă anunți că mergi la o dezbatere, te duci. Eu mi-am făcut programul în funcție de aceste dezbateri programate în fiecare seară la diferite posturi de televiziune. Este a treia oară când domnul Simion nu vine. Cred că dacă vrei să fii președintele României, trebuie să stai față în față cu românii și să răspunzi la întrebările pe care ziariștii ți le pun."

Unii analiști de la București cred că George Simion lipsește de la dezbateri pentru a face un tur prin Europa și pentru a demonstra că se bucură de susținerea liderilor extremei drepte de pe continent. Totodată, liderul AUR ar încerca să-și corecteze imaginea.

OVIDIU NAHOI, redactor-șef Radio France International România: "Vrea cu tot dinadinsul să arate că este un lider respectabil, frecventabil și care este primit la marele cancelarii. Totul este o tumbă de campanie menită să-i spele această acuzație de izolaționist. Însă, la o analiză mai atentă, această construcție se dovedește un castel de nisip."

OANA POPESCU ZAMFIR, director al Centrului Global Focus: "În principiu, în astfel de momente când mai ai zile numărate până la sfârșitul campaniei, stai cu cei care te pot vota. Ceea ce face Simion nu sunt băi de mulțime, nu este un contact cu diaspora românească, dar se trage în poze cu diverși lideri europeni sau candidați"

George Simion a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale cu aproape 41% din voturi. Liderul AUR se va confrunta pe 18 mai cu Nicușor Dan, care a obținut aproape 21% din sufragii. Românii din Republica Moldova sunt așteptați la cele 64 de secții de votare în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Opinia ta contează. Comentează!