Jurnalul orei 15, 13 Octombrie
Jurnalul orei 15:00 13 octombrie 2021, 16:32 | 429

Prezentat de Eugenia Apostu

Implicată în mari scandaluri de corupție și cu un dosar penal, firma ”Metalferos” rămâne fără director general. Igor Cujba a depus cerere de demisie, după aproape doi ani de ședere în funcție. Anterior, el a fost învinuit de către acționari că falimentează intenționat compania, pentru ca ulterior să fie privatizată la un preț derizoriu. Cujba a respins atunci acuzațiile, iar astăzi a refuzat să ne explice de ce a plecat din funcție.

Un procuror lituanian, consultant al unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, a fost filat de către ofițerii CNA, la comanda fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc. Potrivit portalului anticorupție.md, pe baza acestui caz a fost pornit și un dosar penal, în 2019, dar până acum nu este finalizat.

Procuratura Generală a venit cu o reacție la solicitarea de ieri a deputatului PAS, Lilian Carp, prin care acesta a cerut ca procurorii să investigheze informațiile prezentate într-o investigație difuzată de Jurnal TV. Ancheta jurnalistică dezvăluie pretinsa implicare a foștilor procurori anticorupție în deposedarea de avere a doi oameni de afaceri din Federația Rusă.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie
LIVE