Jurnalul orei 17, 28 Aprilie
Jurnalul orei 17:00 28 aprilie 2022, 18:44 | 1650

Prezentat de Vasile Luchianu

În prezent, nu există riscuri iminente pentru escaladarea situației în regiunea transnistreană și pentru cetățenii Republicii Moldova, în special pentru cei de pe malul drept al Nistrului. Despre acest lucru a vorbit președintele Maia Sandu în cadrul emisiunii ”Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

De la începutul războiului în Ucraina, Palanca, aflată la mai puțin de 60 de km de Odesa, este prima poartă spre pace pentru zeci de mii de refugiați din Ucraina. Ucrainenii care ajung aici sunt întâmpinați de voluntari și de localnici cu pături, apă, ceai, mâncare caldă și un adăpost provizoriu. În această perioadă, Palanca a devenit refugiu pentru mai mult de o mie de persoane, care au rămas în localitate mai multe zile sau chiar săptămâni. Jumătate din casele din sat adăpostesc acum refugiați.

Activistul Pavel Grigorciuc a fost amnistiat în dosarul, în care a fost cercetat pentru huliganism. Acum trei ani, Grigorciuc l-a lovit în față pe deputatul Sergiu Sîrbu și a sărit la bătaie la procurorul Nicu Șendrea. Grigorciuc este însă nemulțumit de amnistie, pentru că vrea să fie achitat.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie