Turcia a oprit o navă rusească plină cu cereale, despre care Ucraina afirmă că ar fi furate
Turcia a oprit o navă rusească plină cu cereale, despre care Ucraina afirmă că ar fi furate. Este vorba de aproximativ 4500 de tone. Un oficial turc a declarat că autoritățile investighează acuzația de furt, scrie Reuters.
Nava a fost reținută în apropierea portului turcesc Karasu. Reuters scrie că Ucraina a cerut Turciei să rețină nava de marfă sub pavilion rusesc Zhibek Zholy, care transporta cereale luate din portul Berdiansk ocupat de ruși. Potrivit ambasadorului ucrainean în Turcia, Vasil Bodnar, anchetatorii turci intenționează să afle originea cerealelor și să stabilească dacă acestea au fost furate.
VASILI BODNAR, ambasadorul Ucrainei în Turcia: "Avem cooperare deplină din partea Turciei. Nava stă acum la intrarea în port, unde a fost reținută de autoritățile vamale turcești."
TARAS KACHKA, ministru adjunct al Dezvoltării Economice, Comerțului și Agriculturii al Ucrainei: "Rusia ne blochează porturile maritime, ne fură cerealele, încearcă să-și impună voința asupra Turciei și altor state. În mod intenționat ei creează haos. "
Într-o scrisoare din 30 iunie adresată ministerului de justiție al Turciei, procurorul general al Ucrainei a spus că Zhibek Zholy a fost implicat în „exportul ilegal de cereale ucrainene” din Berdiansk și s-a îndreptat spre Karasu, cu 7.000 de tone de marfă. Evghenii Balițki, guvernatorul Zaporojiei, impus de Rusia, scrisese și el pe Telegram că 7.000 de tone de grâu vor fi trimise, cităm, „țărilor prietene”, dar și-a editat apoi postarea și a șters această parte. Liderii occidentali au acuzat Rusia în repetate rânduri că folosește hrana și foamea ca arme de război, iar furnizorii și consumatorii deopotrivă simt impactul unei piețe instabile, agravate de război.
ANATOLIY MOISEYENKO, fermier: "Dacă ești lovit de rachete totul, toate recoltele noastre vor arde. E o rușine."
Tone de cereale stau în porturile ucrainene, exporturile fiind blocate de forțele ruse. Kievul a acuzat Moscova că fură cereale din teritoriile pe care trupele ruse le-au ocupat de la începutul invaziei sale. Federația Rusă a negat afirmațiile. Anterior, șeful diplomației europene Josep Borell a declarat că blocarea de către Rusia a exporturilor de grâu din Ucraina este o adevărată crimă de război.
Ucraina, cunoscută uneori drept ”coșul de pâine” al Europei, era pe cale să devină al treilea exportator mondial de grâu şi furniza jumătate din comerţul mondial de seminţe şi ulei de floarea soarelui. Kievul exporta în fiecare lună 12% din grâul mondial, 15% din porumb şi 50% din uleiul de floarea soarelui.








