Liderii țărilor G7 s-au angajat să mențină înghețate activele Rusiei până când Moscova va încheia războiul din Ucraina
Țările G7 au emis ieri o declarație comună, angajându-se să mențină înghețate activele Rusiei până când Moscova va încheia războiul din Ucraina și va plăti pentru pagubele provocate. Declarația prevede angajamentul ferm de a sprijini redresarea Ucrainei după război. Miniștrii de finanțe din G7 au declarat că vor să „maximizeze presiunea” asupra Rusiei, în special prin intensificarea sancțiunilor, dacă Moscova nu acceptă un armistițiu în Ucraina, relatează AFP.
Reuniți în vestul Canadei pentru o întâlnire de trei zile, miniștrii clubului economiilor avansate au adăugat că au decis împreună cu Kievul că nicio țară care „a finanțat sau a furnizat mașina de război rusă” nu va putea participa la reconstrucția Ucrainei.
Canada a dorit marți să transmită un mesaj puternic lumii, invitând un ministru ucrainean la reuniunea miniștrilor de finanțe din G7, ai cărui membri sunt în dispută în legătură cu amploarea sprijinului pe care trebuie să îl ofere țării aflate în război cu Rusia și loviți de ofensiva protecționistă a președintelui american Donald Trump, notează AFP. Gazdă în acest an reuniunii miniștrilor de finanțe din G7 (Statele Unite, Japonia, Germania, Regatul Unit, Franța, Italia și Canada), ministrul canadian François-Philippe Champagne l-a invitat pe omologul său ucrainean, Serghei Marcenko.
Între timp, la Moscova, Vladimir Putin a anunțat joi că a ordonat crearea unei „zone tampon de securitate” de-a lungul graniței cu Ucraina, în regiunile Kursk, Briansk și Belgorod.
VLADIMIR PUTIN: "A fost luată decizia de a crea o zonă de securitate necesară de-a lungul graniței. Forțele noastre armate îndeplinesc acum această misiune."
Liderul rus a avertizat în mai multe rânduri Kievul că, dacă atacurile la frontieră vor continua, va fi nevoit să ordone crearea a ceea ce el a numit o „zonă sanitară”.
Moscova prezintă măsura ca fiind una defensivă, însă anunțul vine într-un context de îngrijorare internațională tot mai mare cu privire la adevăratele intenții ale Rusiei. Ministerul ucrainean de Externe a condamnat imediat declarațiile lui Putin, considerându-le un semnal clar că Rusia nu urmărește cu adevărat pacea. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Gheorghii Tihii, a spus că momentul ales pentru anunț, în plin efort internațional pentru o încetare a focului, demonstrează agresiunea continuă a Rusiei și lipsa de interes pentru diplomație. Kievul susține că Putin rămâne principalul obstacol în calea păcii și a cerut intensificarea presiunii internaționale pentru a pune capăt războiului.
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a descris joi Rusia ca o amenințare la adresa securității întregii Europe. Șeful guvernului de la Berlin a participat în Lituania la începerea misiunii unei brigăzi blindate germane, menite să întărească flancul de est al NATO în fața agresiunii rusești. Întrebat cu privire la eforturile diplomatice recente, desfășurate pentru a se ajunge la pace în Ucraina, Friedrich Merz a declarat că nu-și face iluzii cu privire la o soluție rapidă.








