Șeful diplomației române vrea ca Rusia să fie sancționată separat pentru tentativele de destabilizare a Republicii Moldova
Externe 20 februarie 2023, 17:38 | 346

Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, cere Uniunii Europene ca Rusia să fie sancționată separat pentru tentativele de destabilizare a Republicii Moldova. Șeful diplomației de la București a lansat această inițiativă în cadrul Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles.

BOGDAN AURESCU, ministrul Afacerilor Externe al României: "Am văzut, cum a indicat preşedintele Republicii Moldova, planuri dezvăluite pentru destabilizarea ţării de către Rusia. Cred că este extrem de important ca Uniunea Europeană să transmită azi, prin intermediul miniştrilor de externe, un puternic mesaj de susţinere pentru rezilienţa şi securitatea Republicii Moldova. În acest sens, voi recomanda spre reflectare şi analiză juridică propunerea de a crea un regim separat de sancţiuni, pentru încercările de destabilizare a Republicii Moldova, a ordinii sale constituţionale şi a statului de drept."

Bogdan Aurescu a mai spus că este foarte important ca acum, Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene să transmită susţinerea fermă în ceea ce priveşte înfiinţarea unei noi misiuni civile în Republica Moldova. El a mai vorbit despre necesitatea continuării ajutorului privind interconectarea reţelelor de electricitate din Republica Moldova, cu statele europene, prin România, dar și despre susţinerea perspectivei integrării europene a Republicii Moldova. Șeful diplomației române a mai spus că blocul comunitar trebuie să continuie să acorde asistență financiară pentru Republica Moldova, în special credite nerambursabile şi a amintit de Platforma creată de România, Germania şi Franţa în acest sens.

Opinia ta contează. Comentează!