Ploaie de rachete ruse asupra Ucrainei
Externe 6 decembrie 2022, 19:31 | 722

Mai bine de 60 din cele 70 de rachete, pe care rușii le-au lansat ieri asupra Ucrainei, au fost doborâte, potrivit Kievului. De partea cealaltă, Moscova spune că și-a atins toate țintele. Patru persoane au fost ucise de lovituri, iar milioane de oameni stau în întuneric și frig.

Asta este tot ce a rămas dintr-un cartier din regiunea Zaporojie, după ce Rusia a lovit cu rachete. Un număr mare dintre acestea au fost lansate de bombardiere de la distanţă, peste Marea Caspică, iar altele au fost lansate de pe nave de la Marea Neagră. Deși majoritatea au fost doborâte de către forțele ucrainene, unele rachete rusești și-au atins țintele.

Bombardamentele au afectat, din nou, rețeaua energetică a Ucrainei, inclusiv în Lvov.

Localnicii din Kiev caută adăpost în stațiile de metrou. Se întâmplă des că trebuie să coboare în subteran pentru a se proteja de atacurile cu rachete ale Moscovei, însă impactul acestor lovituri devine din ce în ce mai sever odată cu scăderea temperaturilor.

Președintele Volodimir Zelenski le-a mulțumit celor, care au doborât rachetele Kremlinului, subliniind că îi este recunoscător partenerilor pentru sistemele de apărare aeriană, pe care Ucraina le utilizează în prezent.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Fiecare rachetă rusă doborâtă este o dovadă concretă că teroarea poate fi învinsă. Dar încă nu putem asigura securitatea completă a cerului nostru. Au fost mai multe lovituri. Din păcate, există victime. Până în prezent, patru persoane au fost ucise de atacurile rusești. Condoleanțe mele familiei și prietenilor."

Loviturile rușilor lasă milioane de ucraineni în beznă și fără căldură. Oamenii au recurs la sobe pentru a se feri de frig. Deutsche Welle scrie că Moscova vrea să folosească iarna ca pe o armă pentru a pune Ucraina în genunchi.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie