Jurnalul orei 19, 21 Martie
Prezentat de Vasile Luchianu
Cele mai importante titluri ale ediției:
Armata lui Putin continuă să distrugă orașele ucrainene și să ucidă civili și în a 26-a zi de război. Autoritățile de la Kiev se așteaptă la noi bombardamente puternice. Ucraina a respins ultimatumul Rusiei de a preda orașul portuar Mariupol, unde locuitorii sunt asediați și au rămas fără hrană, apă și energie.
Vladimir Putin nu-și va potoli apetitul de teritorii străine doar cu Ucraina. Amenințarea lui Putin vizează întreaga Europă. Avertizarea, care vizează și Moldova, vine din partea directorului politic al Departamentului european de afaceri externe, Enrique Mora.
După debranșarea de la sistemul electric al fostei URSS și conectarea la cel european, Moldova ar urma să depoziteze gaze naturale în România. În acest sens, va fi construit un depozit de gaze peste Prut. Anunțul a fost făcut de ministrul român de Externe.
Cel mai grav accident aviatic din ultimul secol s-a produs astăzi în China. Un avion de pasageri s-a prăbușit în sudul țării. La bord se aflau peste 132 de pasageri.








