Blocul ACUM Platforma DA și PAS au soluții, dar nu și susținere
Blocul ACUM Platforma DA și PAS este singura formațiune care a propus căi pentru depășirea crizei politice și soluții concrete în acest sens. Doar că dacă inițial socialiștii aveau o poziție, ulterior și-au schimbat viziunea. Declarațiile au fost făcute aseară, în cadrul emisiunii „Ora expertizei”, de către copreședinții Blocului ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase.
În comentariul său privind comportamentul PSRM, Maia Sandu a declarat că această formațiune este ghidată de dorința de a ocupa funcții și de a crea un guvern cu orice preț.
Iar pentru Andrei Năstase, declarațiile socialiștilor înseamnă un singur lucru:
Năstase a subliniat că, până nu demult, socialiștii vorbeau despre alte perspective. Maia Sandu a precizat că Blocul ACUM insistă pe schimbarea actualului sistem, elaborând în acest sens propriul pachet de legi.
Dar pentru deblocarea situației, este nevoie ca deputații să lucreze în ședințe plenare.
Liderii Blocului ACUM au făcut și o solicitare în scris către deputatul PSRM Eduard Smirnov, prin care îi cer reluarea în regim de urgență a ședinței Parlamentului. Prima ședință a forului legislativ a avut loc pe 21 martie. Atunci, în prezidiu a stat cel mai în vârstă deputat, socialistul Eduard Smirnov. Cei vizați în declarațiile liderilor Blocului ACUM nu le-au comentat, deocamdată. Purtătoarea de cuvânt a PSRM, Irina Astahova, ne-a spus că este ocupată și a curmat discuția telefonică. Șeful PD, Vladimir Plahotniuc, a fost inabordabil.








