Constantin Cheianu, un nou roman
Scriitorul și jurnalistul Constantin Cheianu a lansat romanul pe care și l-a dorit toată viața. Cei care au reușit deja să citească volumul „Ultima amantă a lui Cioran” și au venit aseară la prezentarea acestuia s-au declarat fascinați de lucrare. Unii au povestit trăirile pe care le-au avut în timp ce lecturau cartea, iar alții s-au pregătit pentru o noapte albă. Invitații s-au ales cu autografe personalizate de la autorul romanului.
Decesul cunoscutului bucătar american și om de televiziune Anthony Bourdain l-a motivat pe Constantin Cheianu să înceapă scrierea cărții, iar personajul principal este un bucătar.
Jurnalista Natalia Morari a spus că s-a regăsit în eroina romanului și i-a fost dureros să-l citească.
Lectura volumului "Ultima amantă a lui Cioran" este utilă și pentru cei interesați de psihologie, susține neurologul Ion Moldovanu.
Cartea lui Constantin Cheianu are „putere eliberatoare – sentiment în care s-ar putea regăsi, alături de autor, și destui dintre cititorii săi”, susține scriitorul Vitalie Ciobanu.
Alți oaspeți prezenți la lansare au așteptări mari de la lectura romanului.
Constantin Cheianu este un cunoscut publicist, dramaturg și prozator. În 1999, a apărut primul său volum de proză „Totul despre mine”, care a obținut Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Iar zece ani mai târziu a fost publicată dilogia autobiografică „Sex & Perestroika”. Piesele sale au fost montate de teatre din România, Republica Moldova și Ucraina. Din anul 2010 până în prezent, Constantin Cheianu realizează două emisiuni de satiră politică: „Ora de ras” și „Mai pe scurt” la postul nostru de televiziune.








