Jurnalul orei 15, 20 Februarie
Jurnalul orei 15:00 20 februarie 2026, 16:55 | 189

Prezentat de Călin Jucovschi

Persoanele care amenință sau agresează judecătorii vor fi sancționate penal. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de Parlament în prima lectură. Potrivit inițiativei legislative, cei care vor săvârși acțiuni ilegale împotriva judecătorilor riscă amenzi de până la 70 de mii de lei sau chiar pedepse cu închisoarea de până la opt ani.

O rețea criminală, care pregătea omoruri la comandă a persoanelor publice din Ucraina și a unor cetățeni străini, a fost destructurată printr-o acțiune comună a forțelor de ordine de la Kiev și Chișinău. Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost coordonată de serviciile speciale ale Federației Ruse, iar plata pentru fiecare asasinat era de până la 100.000 de dolari.

Săptămâna Albă reprezintă ultima etapă de pregătire înaintea Postului Paștelui, cel mai lung și mai aspru din an. Este o perioadă de tranziție în care carnea este exclusă din alimentație, însă consumul de lactate, ouă și pește rămâne permis. Dincolo de semnificația spirituală, această săptămână comportă și beneficii pentru sănătate. Potrivit nutriționiștilor, organismul este pregătit treptat pentru un regim alimentar restrictiv. Oamenii pe care i-am întâlnit azi la Piața Centrală spun că își fac ultimele cumpărături înainte de postul ce începe săptămâna viitoare.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie