Președintele Parlamentului, Igor Grosu, recunoaște că sistemul a eșuat în ceea ce privește protejarea victimelor violenței în familie
Politic 3 septembrie 2026, 15:14 | 113

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, recunoaște că sistemul a eșuat în ceea ce privește protejarea victimelor violenței în familie, iar opoziția cere demisii și crearea unei comisii de anchetă. Între timp, legislatorii au decis că în Parlament vor avea loc audieri publice privind prevenirea violenței împotriva femeilor și a femicidului. În memoria victimelor violenței, deputații au ținut un minut de reculegere.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Sistemul a eșuat, trebuie să recunoaștem. Fisura este în momentul în care agresorul sau criminalul, cum să-i spun, părăsește teritoriul Republicii Moldova și nu există o decizie a instanței. În momentul în care el iese cu brățara de pe teritoriul Republicii Moldova, semnalul nu mai vine în sistem. Și aici este o procedură care se numește consemn la frontieră."

Opoziția a cerut audierea miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, dar și crearea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a stabili unde a eșuat sistemul de protecție. Solicitarea privind audierea miniștrilor nu a fost susținută de majoritatea parlamentară.

VASILE COSTIUC, deputat, Partidul „Democrația Acasă”: "Toată comunitatea știa despre agresor. Doamna care avea ordonanță de protecție, nu a fost protejată. În primul rând, trebuia să plece șeful de la IGP, ministrul Justiției, pentru că a demonstrat incompetență totală. Tu nu poți să monitorizezi, nu poți să asiguri un sistem, un serviciu elementar pe care-l are statul."

OLGA URSU, deputată, Partidul MAN: "Cred că o demisie nu va salva viața femeii care a fost deja pierdută. Avem foarte multe victime ale violenței în familie care nu sunt protejate, ceea ce a demonstrat sistemul. Chiar dacă există legi stricte, acestea nu funcționează. Trebuie să vedem tot lanțul. "

VLAD BATRÂNCEA, vicepreședintele Parlamentului, deputat PSRM': "Am văzut că poliția este foarte activă în perioada electorală, dar noi dorim ca fix așa fiecare sectorist pe timpul campanie electorale care a mers la biserică să vorbească cu preotul, fix așa să verifice ca persoana care are brățara care are brățara electronică să nu părăsească locuința."

ELENA GRIȚCO, deputată, Partidul Nostru: "În acest caz trebuie să ne punem o singură întrebare, ce a făcut statul pentru a proteja această femeie și de ce protecția nu a funcționat. Femeia a cerut ajutorul autorităților."

Pe 31 august, doi soți, de 42 și 47 de ani, au fost găsiți morți la Măgdăcești, Criuleni, după ce fiica lor de 15 ani a alertat poliția. Bărbatul și-ar fi împușcat mortal soția, după care și-ar fi luat viața. Înainte de tragedie, fost pornit un proces penal, iar bărbatului i-a fost stabilită obligația de a purta brățară electronică pentru a fi monitorizat, însă, potrivit ministrului de Interne, Daniela Misail-Nichitin, brățara nu ar fi funcționat. În urma nenorocirii, trei copii au rămas fără ocrotire părintească.

Opinia ta contează. Comentează!