Parlamentul a votat demisia lui Igor Dodon
Igor Dodon nu mai este deputat. Parlamentul a aprobat cererea de demisie care a fost depusă în data de 19 octombrie. Potrivit listei candidaților pentru funcția de deputat a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, locul lui Dodon ar putea fi luat de către Adrian Lebedinschi.
VERONICA ROȘCA, deputat PAS: "Se constată încetarea calității de deputat în Parlament a domnului Igor Dodon, în legătură cu cererea de demisie. Se declară vacant un mandat de deputat în parlament."
DUMITRU ALAIBA, deputat PAS: "Eu nu o să mă abțin. Proiectul prevede declararea „vacanței unui mandat de deputat”. Vacanța pe Athos, în Bahamas, unde? Nu se spune?"
VERONICA ROȘCA, deputat PAS: "Eu mă voi abține de la comentarii."
DUMITRU ALAIBA, deputat PAS: "Verificați dacă toate covoarele sunt pe loc și cărțile din în birou."
Proiectul de hotărâre prin care a fost aprobată demisia lui Igor Dodon a fost votat cu 70 de voturi. Un deputat PAS a votat împotrivă.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Ei cum vi s-a ridicat mâna? Cuiva o să-i lipsească foarte mult colegul. Dar noi o să avem grijă și să aveți ocazia să vă revedeți. Puteți folosi porumbei pentru corespondență."
Anunțul că va renunța la mandatul de deputat, dar și la șefia Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a fost făcut de Igor Dodon săptămâna trecută. El mai declarat atunci că a propus ca funcția de președinte al formațiunii să nu mai existe, iar partidul să fie condusă de un organ colegial de conducere. Dodon a anunțat că va prelua conducerea unei organizații create în iunie curent - ”Uniunea moldo-rusă a oamenilor de afaceri”, al cărei fondator din partea Federației Ruse, este Asociația Oamenilor de Afaceri ”Delovaia Rossia”. Co-președinte al acestei asociații este Igor Ceaika, fiul fostului procuror general al Rusiei. Acesta este în relații de prietenie cu Igor Dodon de mai mulți ani și în relații de afaceri cu unii dintre liderii PSRM.








