Salariul mediu în economia Republicii Moldova este de două ori mai mic decât cel care poate asigura un trai decent
Salariul mediu în economia Republicii Moldova este de două ori mai mic decât cel care poate asigura un trai decent. În același timp, venitul minim brut ale unei familii este de aproximativ trei ori mai mici decât cel care i-ar asigura o viață îndestulată. Calculele se regăsesc în studiul „Minimul de existență și salariul de trai decent în Republica Moldova”, lansat astăzi la Chișinău.
ANA MIHAILOV, directoarea Fundației „Friedrich Ebert” Moldova: "Salariul de trai decent, acesta depășește de două ori salariul mediu pe economie. Aceasta este o criză a veniturior din Republica Moldova. Studiul evaluează și minimul de existență care, pentru un adult salariat, depășește salariul minim pe economie. Ceea ce arată că și salariile minime întârzie."
Sindicaliștii intenționează să semneze o convenție cu autoritățile, în care cuantumul salariului minim în sectorul real să fie stabilit la nivel de cel puțin 50 la sută din salariul mediu pentru anul 2027.
IGOR ZUBCU, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova: "Pledăm pentru realizarea directivei Uniunii Europene pentru salarii adecvate în Republica Moldova. Aceasta ar însemna ca salariul minim să fie de cel puțin 50 la sută din salariul mediu pe economie. Acum, la moment, salariul minim este aproximativ de 40 la sută din salariul mediu pe economie."
La rândul lor, autoritățile spun că, față de 2021, salariul minim a crescut cu peste 115 procente.
MIHAI-GABRIEL CIOBANU, secretar de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale: "Politica salarială pe care Ministerul Muncii o duce este politica salariului minim pe țară și salariul minim a crescut semnificativ în ultimii cinci ani. Noi avem o creștere de peste 115 procente, noi am început de la 2.000 de lei în 2021 și am ajuns la 6.300 de lei acum, dar asta nu este destul. Planul nostru e să creștem la 10.000 de lei, cel puțin următorii ani."
Potrivit studiului, o familie cu doi adulți și doi copii are nevoie pentru un trai decent de venituri lunare de aproape 68 de mii de lei. La rândul lor, oamenii pe care i-am abordat în stradă spun că s-ar descurca și cu mai puțin.
Sectoarele cu cele mai mari salarii din economie sunt cel financiar, IT, în timp ce venitul cel mai mic este în sectorul public.








