Suntem la Unitatea Primiri Urgențe a Institutului de Neurologie și Neurochirugie, locul unde ajung bolnavii cu afecțiuni acute ale sistemului nervos.

ALEXANDRU GRUMEZA, șeful Unității de Primiri Urgențe a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie: "Adresabilitate este destul de înaltă.Se întâmplă și zile cu record asta presupune mai mult de 30 de solicitări per zi cazuri urgente. Practic am rămas singura instituție, care preluăm urgențele neurologice, ne-covid, fiindcă multe din spitalele municipale și republicane s-au reprofilat în spitale pentru asistența pacienților infectați cu covid, pentru ceilalți a fost închis accesul, în acele instituții, și respectiv fluxul de pacienți a fost redirecționat către noi și asta a mărit adresabilitatea."

Bolnavilor li se fac toate investigațiile, ca în cele din urmă să le fie stabilit diagnosticul.

GRIGORE ZAPUHLÂH, directorul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie: "Se internează și tratează chirurgical doar pacienții care sunt gravi sau relativ gravi.S-au redus operațiile care pot fi mutate cei care pot să aștepte. planică. Cei care nu au necesar efectuarea unor operații chiar acum."

ALEXANDRU GRUMEZA, șeful Unității de Primiri Urgențe a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie: "Acum avem doar saloane unde spitalizăm câte o persoană sau în secția curată nu mai multe de doi pacienți. Pe acest cont, capacitate de primire a pacienților a scăzut. "

Prioritate au bolnavii care nu pot să aștepte, fiind în stare gravă. Pentru acest bărbat, intervenție chirurgicală este salvatoare. Operația nu poate fi amânată și o echipă de specialiști de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie a intervenit cât de repede posibil.

GRIGORE ZAPUHLÂH, directorul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie: "Pacientul are o recidivă de tumoare intracerebrală. cu dereglări epileptice. A avut două operații mai înainte, una în țară și una înafară și a recidivat. El a fost adus într-o stare destul de gravă, practic inconștient, chiar trebuia operat urgent."

GRIGORE ZAPUHLÂH, directorul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie: "Toți pacienții sunt testați la covid, numaidecât, cei care nu au reușit din cauza unor urgențe, fiind aduși din spitalele raionale sunt plasați ori în secția Stroke, așa o numim noi, bolile cervovasculare sau în secțiile de evidență, unde pacientul este plasat, izolat, testat la covid."

Medicii echipați corespunzător au operat și pacienți suspecți la COVID, și care erau infectați.

GRIGORE ZAPUHLÂH, directorul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie: "Nu știam despre asta, adică a doua zi aflam, dar pacientul era atât de grav că nu puteai să aștepți dar la noi în spital asta este o raritate noi colaborăm foarte bine și cu spitalul clinic republican și cu Institutul de Medicină Urgentă, unde acești pacienți îi schimbăm. Facem schimb covid - noncovid."

Pe lângă tratamentul pacienților cu noul tip de coronavirus medicii de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” continuă să opereze.

NATALIA GAIBU, șefa Departamentului Terapie: "Practic toate secțiile chirurgicale își desfășoară activitatea planică, conform programărilor care au fost stopate pe perioada situației excepționale.La moment avem o creștere a numărului de operații zilnice.240 - 250 de persoane sunt post-operator. 40 de intervenții chirurgicale zilnic se efectuează în instituție.Noi internăm pacienții câte unul, maxim doi, în cazuri excepționale trei pacienți pe salon. Aproape din toate secțiile au fost reduse un număr de paturi pentru a organiza departamentul covid. Cu un număr redus de paturi activează și departamentul de terapie dar se dă prioritate pacienților gravi și acele comorbidități care pot găsi soluția doar în incinta instituției noastre."

În spital sunt testați pacienții în mod urgent și care sunt suspecți la COVID-19. Cei care își planifică spitalizarea trebuie să se prezinte cu un test efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de internare. Un document al autorităților prevede testarea gratuită înainte de spitalizarea programată numai a unor categorii de pacienți, care după părerea șefei Departamentului Terapie trebuie revăzută și extinsă.

NATALIA GAIBU, șefa Departamentului Terapie: "Conform ordinului Ministerului Sănătății pacienții beneficiază de test gratuit la indicarea medicului de familie. Deci, medicul de familie organizează testarea pacienților imunocompromiși, pentru a fi internați în instituțiile republicane.Au fost incluși doar pacienții oncologici sau cei cu HIV SIDA.De exemplu, în cardiochirurgie se efectuează zilnic două intervenții chirurgicale, eu cred că pentru sistemul nostru nu este atât de costisitor ca să mai testăm încă câțiva pacienți într-un raion sau altul.Acești pacienți eu consider că ar trebui să fie în lista celor prioritari pentru a fi testați la COVID, pentru a beneficia de spitalizare și tratament chirurgical."

Potrivit statisticilor, anual în Republica Moldova mor mii de oameni din cauza unor afecțiuni, precum sunt bolile sistemului nervos, ale aparatului circulator și altele.

Pentru a lua legătura cu autorul știrii sau dacă ai informații importante scrie un mesaj pe adresa electronică [email protected]