Provocările cu care se confruntă în această perioadă viticultorii au fost discutate astăzi la Chișinău
Social 30 august 2024, 16:07 | 423

Provocările cu care se confruntă în această perioadă viticultorii au fost discutate astăzi la Chișinău, în cadrul celei de-a VIII-a ediție a Conferinței Naționale a Filierei vitivinicole. Potrivit celor mai recente estimări, recolta strugurilor s-a redus în acest an cu 30-35%.

ȘTEFAN IAMANDI, director al Oficiului Național al Viei și Vinului: "Recolta se prognozează a fi cu 30-35% mai puțină ca anii trecuți, ceea ce înseamnă că o să avem mai puțini struguri care urmează să fie procesați, vinul o să fie mai puțin, însă, în conformitate cu ceea ce am reușit noi să analiză, calitatea rămâne a fi aceeași. Vinuri de calitate vor fi produse în anul 2024. O să se pună accent pe strugurii cu indicație geografică."

În pofida secetei din acest an, vinurile moldovenești continuă să fie apreciate pe piața internațională. Astfel, 50% din vinuri sunt exportate în Uniunea Europeană, iar Statele Unite a devenit în acest an cel mai mare importator de vinuri din Republica Moldova.

ȘTEFAN IAMANDI, director al Oficiului Național al Viei și Vinului: "Anul acesta, pentru prima dată, pe primul loc ca țară cu cel mai mare import de vinuri este Statele Unite. A depășit România care în continuare este partenerul nostru strategic.Aceasta se datorează inclusiv acțiunilor unor vinării care au depus efort la căutarea noilor importatori, distribuitori pe piața Statelor Unite."

Viticultorii spun că vița de vie a avut de suferit nu doar din cauza secetei, dar și a temperaturilor negative înregistrate în această iarnă.

VLADIMIR COROBCA, specialist în viticultură, ONVV: "Estimările noastre arată că circa 75-80 la sută din plantațiile viticole sunt amplasate pe terenuri unde stresul hidric sever sau moderat a influențat foarte negativ asupra cantității strugurilor. În acest an s-a înregistrat o cumulare a deficitului de umiditate în sol, de aceea s-a răsfrâns direct asupra productivității plantației viticole."

Reprezentanții Guvernului spun că va fi aplicat un plan de subvenții.

ANDRIAN DIGOLEAN, secretar de stat al Ministerului Agriculturii: "Începând cu anul trecut noi am majorat subvențiile la plantarea unui hectar de viță de vie cu soiuri tehnice, pentru vinuri, astfel încât cei care plantează mai mult de 320 de butași per hectar vor beneficia de 200 de mii de lei per hectar subvenție."

Conferința Națională a Filierei a ajuns în acest an la cea de-a VIII-a ediție. Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.

Opinia ta contează. Comentează!