Jurnalul orei 19, 9 Iunie
Jurnalul orei 19:00 9 iunie 2025, 21:18 | 792

Prezentat de Sofia Obadă

Cele mai importante titluri ale ediției:

1. Zeci de oameni au manifestat astăzi în faţa Ministerului Justiției și au cerut urgentarea judecării cauzei penale în care primarul de Boldureşti, Nicanor Ciochină, este acuzat că a accidentat mortal un adolescent de 14 ani şi a fugit de la locul faptei.

2. Absolvenții claselor a IX-a au susținut astăzi examenul la limba și literatura română, ultimul înainte de vacanță. Unii spun că s-au descurcat fără multă osteneală, alții însă au întâmpinat dificultăți, mai ales la exercițiile care le-au testat atenția și creativitatea.

3. Tensiuni tot mai mari în centrul orașului Los Angeles, unde autoritățile au declarat zona ca fiind una de „adunare ilegală”. Decizia a fost luată după trei zile consecutive de proteste violente față de politicile anti-imigrație impuse de Donald Trump.

4. Rusia a lansat în noaptea trecută un număr record de 499 de drone explozive asupra Ucrainei. Noul val de atacuri vine în timp ce Kievul și Moscova au efectuat un schimb de prizonieri de război, fiind incluşi cei cu vârste sub 25 de ani.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie