Administrația Trump a desființat Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, după peste 60 de ani de activitate
Administrația Trump a desființat Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, după peste 60 de ani de activitate. „Această decizie reflectă o reorientare fundamentală a politicii externe americane”, a explicat secretarul de stat Marco Rubio. Pe parcursul celor 30 de ani de parteneriat cu Guvernul de la Chișinău, USAID a oferit Republicii Moldova peste un miliard de dolari.
Într-un comunicat oficial, Marco Rubio a anuțat că fiecare funcționar public are obligația față de cetățenii americani să se asigure că programele pe care le finanțează servesc intereselor naționale. După o revizuire riguroasă a mii de programe și a peste 715 miliarde de dolari, bani cheltuiți de-a lungul deceniilor, administrația Trump a constatat că Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională nu a îndeplinit acest standard. „Dincolo de crearea, pe banii contribuabililor, a unui complex industrial de ONG-uri răspândit pe tot globul, USAID are puține realizări notabile”, a subliniat șeful diplomației americane.
MARCO RUBIO, secretarul de stat al SUA: "Obiectivele de dezvoltare au fost rareori atinse, instabilitatea s-a agravat adesea, iar sentimentul antiamerican a crescut. La nivel internațional, țările care beneficiază cel mai mult de generozitatea americană nu răspund cu aceeași monedă."
Rubio a dat drept exemplu cheltuirea a 9,3 miliarde de dolari în Gaza și Cisiordania, bani care au ajuns inclusiv la aliați ai Hamas. Acest fapt a generat nemulțumiri, nu recunoștință. Singurii care au dus o viață bună, potrivit lui Rubio, au fost directorii nenumăratelor ONG-uri, care s-au bucurat de veți luxoase, în timp ce beneficiarii declarați ai ajutoarelor au rămas în urmă. Pe de altă parte, fostul administrator al USAID a declarat pentru Associated Press că în unele țări se va simți sprijinul oferit cândva de Washington prin USAID.
ANDREW NATSIOS, fost administrator al USAID: "Am avut șefi de stat care mi-au spus: instituția cea mai importantă pentru noi în Washington nu este Departamentul Apărării, nici CIA, nici Departamentul de Stat sau Casa Albă. Este USAID, pentru că suntem o țară în curs de dezvoltare. Avem nevoie de ajutor. Cred că am pierdut instinctul umanitar, imperativul umanitar în cadrul guvernului american, prin desființarea USAID. Și cred că oamenii din lumea în curs de dezvoltare vor observa asta, sau deja o observă în multe regiuni ale lumii. Cred că există multă furie față de Statele Unite din cauza a ceea ce s-a întâmplat cu USAID."
În 1961, Congresul american a adoptat Legea asistenței externe, iar președintele John F. Kennedy a înființat USAID ca agenție independentă. Misiunea sa a fost să colaboreze cu țările pentru a eradica sărăcia extremă și a promova societăți democratice reziliente. Sprijinul USAID a avut un rol vital în „revoluția verde” din agricultură, creditată cu salvarea unui miliard de vieți la nivel global. Activitatea agenției a contribuit la consolidarea sistemelor de sănătate din întreaga lume, ducând la reducerea deceselor în rândul copiilor sub cinci ani cu aproape 70%, din 1990 încoace.
USAID a început să opereze în Republica Moldova în 1992, imediat după destrămarea Uniunii Sovietice. De-a lungul anilor, USAID a investit peste 600 de milioane de dolari în reforme democratice și consolidarea societății civile, justiție și stat de drept, energie și securitate energetică, educație și sănătate.








