Jurnalul orei 17, 23 Noiembrie
Jurnalul orei 17:00 23 noiembrie 2021, 18:09 | 310

Prezentat de Vasile Luchianu

Procuratura Generală a Federației Ruse a trimis în instanță dosarul penal împotriva omului de afaceri Veaceslav Platon, acuzat de spălare de bani. Informația a fost confirmată pentru TASS de către Serviciul de presă al Procuraturii. Aflat la Londra, Platon nu a comentat deocamdată informațiile apărute în spațiul public. Anterior, el a negat de fiecare dată implicarea sa în astfel de scheme, menționând că a acționat legal.

Curtea Constituțională a decis: distribuitorii de servicii media au dreptul să plaseze publicitate în serviciile audiovizuale străine, retransmise pe teritoriul Republicii Moldova. Prevederea din Codul serviciilor media care nu permitea acest lucru a fost declarată neconstituțională.

O „foaie de parcurs” privind domeniile prioritare de cooperare între Republica Moldova și România a fost semnată astăzi la București. Evenimentul face parte din programul vizitei președintelui Maia Sandu, care a fost primită astăzi la Palatul Cotroceni de către şeful statului, Klaus Iohannis. ”Integrarea europeană este un obiectiv major al Republicii Moldova, pe care îl putem atinge şi cu susţinerea prietenilor noştri de la Bucureşti”, a declarat Maia Sandu.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie
LIVE