În ajunul celei mai importante sărbători a creștinătății, gospodăriile din satele țării prind viață
Social 8 aprilie 2026, 20:20 | 89

În ajunul celei mai importante sărbători a creștinătății, gospodăriile din satele țării prind viață, iar oamenii se pregătesc cu grijă și evlavie pentru Învierea Domnului. Tradițiile sunt păstrate cu sfințenie și în comuna Bălășești din raionul Sângerei. În Miercurea Mare, sătenii au grijă să aducă totul în ordine. Oamenii spun că această zi este dedicată curățeniei și împrospătării casei și curții, pentru ca Paștele să fie întâmpinat cu lumină și liniște sufletească.

Tatiana Siminică spune că, în Miercurea Mare, munca începe dis-de-dimineață. Se spală geamurile, ușile și pereții, se aerisesc covoarele, iar fiecare colț al casei este curățat.

TATIANA SIMINICĂ, locuitoarea comunei Bălășești: "În miercurea Mare ne străduim ca să facem ordine peste tot, curățenie, scoatem afară, împrospătăm aerul, schimbăm chiar și pernele, cuverturile, totul la vânt ca să arate casa cât de cât a sărbătoare, ca totul să fie curat și proaspăt, îngrijit. În grădină prășim, văruim, pe sub gard și chiar și vecinii fac curat și ei se străduie ca să fie și la ei curat."

Pe lângă curățenie, oamenii păstrează cu grijă obiectele moștenite, pline de amintiri, transmite TV Nord.

TATIANA SIMINICĂ, locuitoarea comunei Bălășești: "Covorul acesta este de la mama, îl păstrăm, ca să-l avem ca amintire, pentru că pe jos nu prea îl mai punem, dar așa la un eveniment, ne place că este de la dânsa."

Mai presus de toate, Paștele rămâne o sărbătoare a familiei. Cei plecați peste hotare revin acasă pentru a fi împreună la masa festivă.

TATIANA SIMINICĂ, locuitoarea comunei Bălășești: "Sărbătoarea de Paști este una deosebită pe care o așteptăm cu nerăbdare, ne străduim pe parcursul postului ca să ținem tot postul. Să ne adunăm cu toții acasă, copiii, soțul care sunt plecați în străinătate, deja soțul este venit de câteva zile, așteptăm băieții să vină zilele acestea, sunt la muncă în Germania, pentru că este frumoasă sărbătoarea de Paști când ne adunăm împreună la masă cu copiii, deja sperăm să avem și nepoți în continuare."

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor poartă o semnificație deosebită, reunind tradiții, credință și pregătire sufletească pentru Înviere, de la curățenia casei și a sufletului, până la post, rugăciune și pregătirea bucatelor pentru sărbătoare.

Opinia ta contează. Comentează!