Jurnalul orei 19, 29 Octombrie
Prezentat de Sofia Obadă
Cele mai importante titluri ale ediției:
1. Echipa guvernamentală propusă de Alexandru Munteanu este așteptată vineri în fața deputaților. După consultările cu premierul desemnat, liderii grupurilor parlamentare au ieșit azi, unul după altul, în fața presei și au spus cum vor proceda în plen. Între timp, programul de guvernare propus de Munteanu este văzut cu neîncredere de unii experți.
2. Alți cinci martori au fost audiați astăzi în dosarul „Frauda bancară”. Unul dintre aceștia este Ion Prisacaru, care în 2014 a fost unul dintre administratorii centrului comercial „Gemeni”. În acea perioadă, Plahotniuc a fost acuzat că a preluat ilegal controlul asupra clădirii.
3. Moldova are nevoie de surse și căi alternative de asigurare cu produse petroliere, constată Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, după ce Statele Unite ale Americii au impus sancțiuni companiilor ruse Rosneft și Lukoil. Între timp, carburanții continuă să se scumpească.
4. Artiștii stradali din Rusia sunt persecutați pentru manifestul lor anti-Kremlin. Solista trupei Stoptime, Diana Loghinova, cunoscută sub numele de Naoko, a fost plasată în arest administrativ pentru a doua oară consecutiv.








