Oamenii din Grecia continuă să iasă la proteste în urma celui mai grav dezastru feroviar din țară, soldat cu 57 de morți
Externe 6 martie 2023, 16:38 | 397

Indignarea crește în Grecia! Oamenii continuă să iasă la proteste în urma celui mai grav dezastru feroviar din țară, soldat cu 57 de morți. Mii de manifestanți, inclusiv lucrători feroviari, au ieșit în stradă la Atena și au lansat baloane negre în cer, scrie AFP. Între timp, șeful de gară din Larissa, acuzat că a comis o eroare fatală, care a dus la tragedie, a fost inculpat pentru perturbarea siguranței transportului, ucidere din culpă a "unui număr mare de persoane" și vătămare corporală din culpă. El riscă de la zece ani până la închisoare pe viaţă.

Duminică, în jur de 12 mii de oameni au protestat în Piața Syntagma față de lipsurile din domeniul căilor ferate. Pe pancartele lor puteau fi citite mesaje precum "Jos guvernele asasine!", "Nu a fost o eroare umană"!

AFP scrie că ulterior au izbucnit ciocniri violente între poliție și manifestanți în fața parlamentului grec. Protestatarii au aruncat cu pietre, iar poliția a răspuns cu gaze lacrimogene. Prin intermediul unei postări pe Facebook, prim-ministrul țării, Kyriakos Mitsotakis, a cerut iertare de la familiile victimelor. "În Grecia anului 2023, nu este cu putinţă ca două trenuri să circule din sensuri opuse pe aceeaşi linie şi ca nimeni să nu remarce acest lucru", a subliniat el.

Acum o săptămână, două trenuri s-au ciocnit în apropiere de orașul Larissa. Este vorba despre un tren cu 350 de pasageri care mergea de la Atena spre Salonic și un tren de marfă, care plecase din Salonic spre Larissa. 57 de oameni au murit și 85 au fost răniți. Conform rechizitoriului, faptele șefului de gară din Larissa nu se limitează doar la greșeala că a dirijat trenul pe direcția greșită. El este acuzat că deși putea vedea din timp pe panoul de coordonare trenul care mergea pe linia greșită și ar fi putut astfel de îndrepte eroarea fatală, nu a făcut-o. Acesta şi-a recunoscut responsabilitatea.

Opinia ta contează. Comentează!