Stoltenberg: Ucraina are mâinile legate
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a insistat astăzi, la Sofia, că ţările occidentale trebuie să-i permită Ucrainei să folosească armele, pe care i le oferă, ca să atace teritoriul rus. „În caz contrar, ţara invadată are mâinile legate”, a subliniat Stoltenberg. În replică, Moscova afirmă că discuțiile privind necesitatea de a-i permite Ucrainei să atace ținte de pe teritoriul Rusiei reflectă „disperarea Occidentului”.
JENS STOLTENBERG, secretarul general al NATO: "A sosit momentul să luăm în considerare ridicarea unora dintre restricţiile existente. Vedem că în zona Harkov linia frontului şi graniţa sunt aproape în acelaşi loc, iar Ucraina nu poate ataca ţinte militare pe teritoriul Rusiei. Asta înseamnă că mâinile ucrainenilor sunt legate."
În timp ce rușii bombardează cu înverșunare regiunea și orașul Harkov, Moscova afirmă că discuțiile privind necesitatea de a-i permite Ucrainei să atace ținte de pe teritoriul Rusiei reflectă „disperarea Occidentului”.
SERGHEI LAVROV, ministrul rus de Externe: "Din ce înțeleg, aceste conversații reflectă, într-un anumit mod, disperarea și conștientizarea faptului că prin mijloace oneste, care sunt aplicate în dreptul internațional chiar și în timpul ostilităților, statele occidentale nu își vor atinge scopul. Acest lucru pare a fi agonie."
Anterior, Lavrov a declarat că utilizarea armelor americane pe teritoriul rusesc are deja loc. Moscova pornește de la faptul că „armele americane și alte arme occidentale lovesc ținte pe teritoriul rusesc, în primul rând infrastructura civilă și zonele rezidențiale”, a subliniat ministrul de externe.
Ţările din Occident interzic Ucrainei, de la începutul invaziei ruse în 2022, să folosească armamentul pe care i-l furnizează pentru a ataca teritoriul rus, pentru a reduce riscul unei escaladări împotriva unei puteri nucleare. Totuși, liniile roşii impuse Ucrainei de către aliaţi au început să se şteargă, una câte una. La începutul lunii mai, Regatul Unit a autorizat Kievul să folosească materialul militar britanic pentru a lovi Rusia, scrie Euronews România.








