Jurnalul orei 17, 17 Noiembrie
Jurnalul orei 17:00 17 noiembrie 2022, 20:45 | 648

Prezentat de Vasile Luchianu

Grupul G20 nu vrea război. Este mesajul anunțat la finalul summitului de la Bali. Deși nu s-a aflat oficial pe agenda evenimentului celor mai importante 20 de economii mondiale, invazia Rusiei asupra Ucrainei a dominat întâlnirea și a făcut ca liderii reuniți în Indonezia să publice un text, în care să condamne ferm războiul din Ucraina.

Fostul procuror general, Eduard Harunjen, solicită Consiliului Superior al Procurorilor să declare drept nul decretul prezidențial, semnat de Igor Dodon, prin care a fost demis din funcție. CSP a luat act de solicitare, dar consideră cu semnatarul trebuie să apeleze la alte autorități competente.

Scandal în Parlament după ce Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a depus o moțiune simplă împotriva politicilor Ministerului Justiției. Opoziția a criticat activitatea întregului Cabinet de miniștri, a vorbit despre aranjamente și ingerințe politice și a sugerat că Guvernul Gavrilița ar trebui să demisioneze. La rândul lor, deputații puterii le-au reproșat oponenților scandalurile cu „sacoșe”, corupția sistemică din guvernările precedente și necondamnarea războiului ruso-ucrainean.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie