Pompierii și salvatorii din Republica Moldova lucrează cu tehnică veche, din URSS
Social 3 februarie 2023, 19:40 | 2292

Pompierii noștri lucrează cu tehnică din secolul trecut. Unele autospeciale sunt duse la reparație după fiecare ieșire. Doar în 2022, numărul defecțiunilor tehnice a crescut de trei ori, fapt ce afectează grav calitatea intervențiilor și timpul de răspuns. Jumătate din autospecialele Inspectoratului General pentru Situații Urgente sunt moștenite încă din Uniunea Sovietică, iar unele sunt vechi de aproape 60 de ani. Asta deși durata de exploatare maximă prevăzută de lege e de opt ani. Bugetul IGSU nu permite instituției să procure măcar și o mașină pe an.

Autospeciala cu care pompierii din Durlești pleacă la intervenții are peste 30 de ani. Are termenul de exploatare depășit de patru ori, dar e utilizată în fiecare zi.

PETRU DARIE, șef-adjunct, Direcția căutare salvare nr. 1: "Avem utilaje primare pentru lucrările de descarcerare. Aici avem furtunuri de apă."

Direcția căutare salvare nr. 1 din Durlești e cea mai dotată din toată Republica Moldova și intervine în toate misiunile posibile, fie că este vorba despre stingerea incendiilor, pomparea apei din subsoluri sau misiuni de căutare. De nevoie, se lucrează cu unele dintre cele mai vechi mașini, dar și cu cele mai noi. „Bijuteria” direcției este o autospecială utilizată pentru descarcerări complicate, în accidente feroviare sau în care sunt implicate camioane. Utilajul poate ridica până la 150 de tone.

Republica Moldova are doar două astfel de mașini. Încă una este la Bălți.

DUMITRU BARBĂROȘIE, șef al schimbului de serviciu: "Este dotată cu cel mai nou utilaj care există nu doar în Republica Moldova, dar pe tot globul. Are multe foarfece pentru tăiat pedale, carcase mici, acolo unde e greu de pătruns în descarcerări grele."

Dar cea mai nouă este o autospecială de tip SMURD, numită și „reanimare pe patru roți”.

Cele mai vechi autospeciale sunt păstrate în spatele garajului și sunt utilizate, de regulă, iarna, pentru lucrări de tractare. Ușile din lemn și rugina trădează faptul că toate au peste 35 de ani.

PETRU DARIE, șef-adjunct, Direcția căutare salvare nr. 1: "Vârsta medie a parcului de autospeciale a Direcției regionale căutare salvare nr. 1 este de 26 de ani. Pe când, în conformitate cu hotărârea de Guvern 338, durata de exploatare a unei autospeciale reprezintă opt ani."

Și dacă la Durlești am găsit și mașini noi, în alte localități aproape toate sunt vechi. La Telenești, toate trei autospeciale au fost fabricate în secolul trecut.

Acest ZIL e din 1983. Ultima dată, pompierii l-au scos la stingerea unui incendiu la sfârșitul lui 2022, dar imediat după aceasta au fost nevoiți să-l repare. Piese de schimb au găsit cu mare chin.

VLADIMIR MACARI, șeful unității Telenești: "Erau cazuri când era necesitatea de a interveni cu toate autospecialele și, de obicei, exista riscul ca una să se defecteze sau chiar am avut cazuri când autospecialele se defectau la intervenție sau în drum spre intervenție."

Autospecialele se strică mai la tot pasul. Datele IGSU arată că în 2022, numărul defecțiunilor tehnice a crescut de trei ori, comparativ cu 2021, și a depășit 550 de cazuri. În 2019, de exemplu, mașinile au fost reparate doar de 41 de ori.

În schimb, cu aceste ZIL-uri pompierii ajung acolo unde nu există drumuri, în satele uitate de lume, și salvează zeci de vieți.

Cel mai des, la Telenești este utilizat un Mercedes din 1980, donat de austrieci. Dar e vechi și are o cisternă mică...

VLADIMIR MACARI, șeful unității Telenești: "Când este un nivel sporit al intervenției se deplasează la incendiul dat o altă autospecială, care ne ajută cu alimentarea autospecialei de la fața locului."

Vârsta medie a autospecialelor IGSU este de 28 de ani. Jumătate sunt moștenite încă din Uniunea Sovietică. Cele mai vechi mașini au 59 de ani. Fiecare an în plus sporește riscul de a nu reuși să salveze o viață, spune șeful IGSU.

ALEXANDRU OPREA, șef IGSU: "Deja pentru al cincilea an, încercăm să monitorizăm pentru prima dată în istoria IGSU un parametru de calitate, care se numește timpul de răspuns. În Uniunea Europeană, timpul maxim de răspuns este de cel mult 15 minute. În decembrie 2022 timpul mediu de răspuns pentru toate misiunile IGSU a constituit 21 minute 25 secunde. Timpul maxim de răspuns a fost de 58 de minute și ceva. Tehnica este lentă. Cu ea nu poți ajunge repede."

Majoritatea autospecialelor este procurată din credite nerambursabile sau din donații. Așa s-a întâmplat și cu 32 de mașini din Scoția, dar care toate au volan pe dreapta. Inspectoratul General pentru Situații Urgente de la noi nu își permite achiziții atât de costisitoare.

ALEXANDRU OPREA, șef IGSU: "Astăzi, costul unei autospeciale, cele mai simple, ajunge la 400-450 de mii de euro. Când vorbim de autoscări, cu cât e mai înaltă cu atât e mai scumpă. De exemplu, autoscara de 70 de metri poate ajunge la două milioane de euro. Noi, din bugetul disponibil, nu ne putem permite să procurăm măcar o autospecială într-un an."

IGSU a obținut recent din Japonia un credit nerambursabil pentru a cumpăra 19 autospeciale. Acestea vor ajunge în șase localități, selectate în baza unei evaluări. O autoscară modernă de 50 de metri va ajunge și la Giurgiulești. Acolo, în ultima vreme ard silozurile cu cereale, iar pompierii sunt nevoiți să lupte cu tehnică veche.

ALEXANDRU OPREA, șef IGSU: "Au o autoscară veche, pe șasiu ZIL, care are aproape 40 de ani și este foarte lentă, se defectează des, iar noi vorbim de ordinul secundelor, când trebuie să fim gata. Când am vizitat fabrica din Japonia, am testat unele autospeciale. Scara de 30 de metri se extinde în câteva secunde. Secunde!"

În total, în Republica Moldova sunt 664 de autospeciale, dintre care în fiecare zi sunt utilizate în jur de 150.

Opinia ta contează. Comentează!