Jurnalul orei 17, 6 Martie
Jurnalul orei 17:00 6 martie 2024, 16:56 | 499

Prezentat de Călin Jucovschi

Actualul buletin de identitate, pe care îl au cetățenii Republicii Moldova, va deveni istorie. Guvernul a aprobat astăzi proiectul unui nou document - cartea de identitate, care ar putea fi pusă în circulație, începând cu 2025. Autoritățile spun că falsificarea va fi imposibilă.

Aproape 50 de elevi și studenți de etnie romă, din învățământul liceal, profesional tehnic și superior, au burse de merit în valoare de 1200 de lei lunar. Tinerii au trecut printr-un concurs de selectare, organizat de Agenția Relații Interetnice în baza mediei notelor, a scrisorilor de intenție, dar și celor de recomandare. Scopul proiectului este de a-i încuraja pe elevi să meargă la studii universitare.

Decizia Primăriei Chișinău de a limita și de a înceta prestarea serviciilor de asistență personală este una abuzivă, iar Guvernul întreprinde acum acțiuni pentru a proteja atât drepturile asistenților personali, cât și ale beneficiarilor. Declarația a fost făcută astăzi de ministrul Muncii și Protecției sociale, Alexei Buzu, după ședința Cabinetului de miniștri. Se întâmplă după ce săptămâna trecută responsabilii de la primărie au emis un ordin de suspendare a serviciului social.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie