Guvernul a prezentat, după luni de consultări, un concept ambițios de reformă a administrației publice locale
Guvernul a prezentat astăzi, după luni de consultări, un concept ambițios de reformă a administrației publice locale. Documentul are scopul de a pune capăt fragmentării excesive și de a crea structuri administrative capabile să asigure dezvoltarea localităților. Datele Guvernului arată că peste 80 la sută din primăriile mici nu au personal specializat în managementul proiectelor, ceea ce reduce capacitatea lor de a atrage fonduri externe și de a face investiții importante. Planul strategic, prezentat de secretarul general al Executivului, Alexei Buzu, prevede, între altele, introducerea unui prag minim de 3.000 de locuitori pentru primării și reducerea de la 32-ă la 10 a numărului raioanelor. Asta va permite crearea unor administrații locale mai puternice, mai ales că autoritățile au pregătit un pachet de stimulente financiare de peste 6,4 miliarde de lei, în cazul satelor care aleg să se unească voluntar. În cazul raionului Taraclia, Guvernul propune crearea unui municipiu cu atribuțiile unei administrații locale de nivelul II.
ALEXEI BUZU, secretarul general al Guvernului: "În Republica Moldova, din 10 familii care nu au canalizare, 8 sunt în primăriile cu o populațiile mai mică de 3000 de locuitori. Din 10 familii care nu au conexiune la apeduct, 7 sunt în primăriile cu o populațiile sub 3000 de locuitori. Asta este realitatea de la noi din țară./ În primăriile mici baza fiscală este mică, iar cheltuielile sunt de 4 ori mai mari decât veniturile."
Buzu a menționat că doar 47 de primării își acoperă cheltuielile administrative, iar faptul că aproape jumătate de milion de cetățeni au plecat în ultimii ani din localitățile mici arată că că reforma nu este doar necesară, ci întârziată. Până astăzi, sunt mai mult de 300 de consilii locale care au aprobat prima decizie privind inițierea procesului de amalgamare, a precizat el.
ALEXEI BUZU, secretarul general al Guvernului: "Primăriile care urmează să se amalgameze, să se consolideze, vor primi de trei ori mai multe resurse că să poată rezolva probleme importante, cum ar fi: conectarea la apă și canalizare. Noi am estimat că Guvernul va investi în aceste stimulente peste 6,7 miliarde de lei. Este o investiție semnificativă, pentru că ne dorim să aducem servicii decente tuturor cetățenilor."
Localitățile care se unesc în cadrul reformei administrației publice locale își păstrează denumirea, a subliniat secretarul general al Guvernului. Un alt punct important din conceptul de amalgamare este reducerea numărului raioanelor.
ALEXEI BUZU, secretarul general al Guvernului: "Vom reduce numărul de raioane de la 32 la 10, iar rolul acestora va fi orientat către dezvoltarea regională. În condițiile în care vom avea acces la mai multe fonduri de dezvoltare trebuie să reorientăm acele echipe și structuri ca zi și noapte, cot la cot cu primari puternici din țară, să lucreze și să elaboreze proiecte ambițioase de dezvoltare locală și regională."
Raionul Taraclia, unde aproximativ 65,6 la sută din populație este de etnie bulgară, va fi transformat într-un municipiu de nivelul II, care să păstreze identitatea locală și, în același timp, să asigure o administrare mai eficientă și mai puternică.
Dialogul privind reforma administrației publice locale a fost lansat în 20 ianuarie. Procesul este implementat prin mecanismul de amalgamare voluntară, prevăzut în strategia Guvernului pentru perioada 2023-2030 și lansată la sfârșitul anului 2024. Autoritățile recunosc însă că procesul avansează lent.








