Jurnalul orei 17, 12 Septembrie
Jurnalul orei 17:00 12 septembrie 2025, 20:03 | 408

Prezentat de Vasile Luchianu

Zeci de artiști din 11 țări au venit la Chișinău pentru a participa la Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Evenimentul va avea debutul duminică, 14 septembrie, cu spectacolul „Bal mascat” în trei acte de Giuseppe Verdi. Potrivit organizatorilor, cea de-a XXXIII-a ediție a festivalului va fi una deosebită și plină de culoare.

Învățământul dual câștigă tot mai mult teren în Republica Moldova. Anul acesta, peste două mii de elevi au ales să îmbine studiile cu munca. La o brutărie din satul Bardar, 22 de ucenici de la școli profesionale fac stagii de practică. Tinerii spun că se bucură de faptul că pot acumula experiență, astfel ca să fie pregătiți pentru practicarea unei meserii.

A avut un destin deloc ușor, iar greutățile au năpădit-o din fragedă copilărie. S-a născut într-o familie numeroasă cu multe lipsuri, iar zilele în care îndura foame nu erau puține. Vorbim despre o femeie din raionul Glodeni, care la 32 de ani simte că a trăit cât alții în trei vieți. Cea mai dură lovitură a sorţii a primit-o însă acum doi ani, când a aflat că are cancer. La „Femeile vorbesc” veți afla o poveste a supraviețuirii, a unei realități crude pe care societatea adesea o ignoră.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie