Jurnalul Sportiv, 18 August
Sport 18 august 2023, 20:02 | 429

Bayern Munchen se confuntă cu probleme pe postul de goalkeeper, asta deoarece Manuel Neuer s-a accidentat din nou, iar Yan Sommer a fost cedat la Inter. În căutarea unui portar în această vară, Bayern Munchen i-a avut pe listă pe Kepa Arrizabalaga, Geronimo Rulli și Stefan Ortega, însă niciunul dintre aceștia nu vor ajunge în cele din urmă pe Allianz Arena. Astfel, nemții au fost nevoiți să se reorienteze și au decis să meargă pe mâna lui Sven Ulreich, goalkeeper-ul de rezervă, anunță Footmercato. Decizia a fost luată în urma unei întâlniri a conducerii lui Bayern, iar oficialii clubului au spus că sunt mulțumiți de randamentul dat de Ulreich la antrenamente. Astfel, portarul în vârstă de 35 de ani va avea misiunea de a apăra porta bavarezilor până în momentul revenirii lui Neuer.

În mod surprinzător, campionatul Arabiei Saudite a relizat cele mai spectaculoase transferuri din această vară. După ce la începutul anului au reușit să îl convingă pe Cristiano Ronaldo, șeicii au adus acum nume precum Neymar, Karim Benzema, Kante, Bobby Firmino sau Sadio Mane. Totuși, nu toți fotbaliștii sunt convinși de banii arabilor. Într-un interviu acordat presei din Italia, Wojciech Szczesny (33 de ani) a dezvăluit că nu ar accepta o ofertă din partea unei echipe din Arabia Saudită. Polonezul este titular de drept în poarta celor de la Juventus, acolo unde este legitimat încă din 2017 și alături de care a câștigat nu mai puțin de trei titluri de campion al Italiei.

După un lung ”război” purtat la distanță, Shakira (46 de ani) a ajuns la un acord cu Gerard Pique (36 de ani) în privința custodiei copiilor, Milan și Sasha. Chiar dacă Shakira s-a mutat alături de cei doi copii în Miami, între cântăreață și fostul fotbalist au rămas probleme nerezolvate. În cele din urmă, instanța a decis să le acorde custodie comună foștilor parteneri. Astfel, Shakira, Sasha și Milan vor locui în continuare în Miami, însă Pique va avea posibilitatea să petreacă timp alături de copii săi oricând își dorește. Totuși, interesantă este o clauză introdusă în acordul dintre cei doi. Conform Mundo Deportivo, Clara Chia Marti, femeie cu care Gerard Pique a înșelat-o pe Shakira, nu are permisiunea să fie în preajma celor doi copii. Totuși, această clauză prevede faptul că partenera lui Gerard Pique i se poate alătura fostului jucător al Barcelonei și copiilor săi doar în cazul unei vacanțe.

Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) şi Luciano Spalletti au ajuns la un acord pentru ca acesta să preia funcţia de selecţioner al echipei naţionale în locul lui Roberto Mancini, care a demisionat în urmă cu o săptămână, a anunţat presa italiană. Conform publicaţiei Gazzetta dello sport, Spalletti, alegerea numărul unu a FIGC, va semna un contract pe trei ani, respectiv până în septembrie 2026.După mai multe convorbiri telefonice, el şi-a dat acordul preşedintelui FIGC, Gabriele Gravina, cu care se va întâlni vineri pentru a finaliza contractul său. După numirea sa, care ar putea fi oficializată sâmbătă, Spalletti ar urma să susţină luni o conferinţă de presă în calitatea de selecţioner, conform cotidianului sportiv. Campion al Italiei cu Napoli în sezonul trecut, Spalletti (64 ani) a părăsit apoi postul de antrenor al lui Napoli. El va avea drept obiectiv în noua sa postură de selecţioner să relanseze echipa naţională după ce aceasta a ratat calificarea la Cupa Mondială din Qatar de anul trecut, deşi deţine titlul de campioană europeană din 2021.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie