Dosarul se referă la o hotărâre judecătorească pronunțată în procesul de defăimare intentat de Andrian Candu
Justiţie 11 iunie 2026, 17:49 | 139

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut explicații Guvernului Republicii Moldova într-un dosar în care Jurnal TV a contestat imposibilitatea de a ataca o hotărâre judecătorească pronunțată în procesul de defăimare intentat de fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu. Jurnal TV a invocat atunci că nu a fost informat corespunzător despre ședința de judecată și că astfel a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. De partea cealaltă, Ministerul Justiției susține că părțile pot încerca o soluționare amiabilă, în caz contrar Guvernul va prezenta observații în fața CEDO.

urnal TV a depus la CEDO, în 2017, o cerere contra Republicii Moldova, privind hotărârile judecătorești care au obligat postul nostru să publice dezmințiri cu privire la difuzarea unor informații despre Andrian Candu, ce vizau implicarea sa în mai multe tranzacții, în cadrul cărora ar fi reprezentat companii ale nașului său de cununie, Vladimir Plahotniuc. Hotărârile au fost emise în pofida multiplelor abateri procesuale semnalate de către avocatul Jurnal TV, care a identificat elementele un atac asupra libertății de exprimare. Ministerul Justiției susține acum că părțile pot ajunge la o soluție amiabilă până în 15 septembrie. În caz contrar, dosarul va intra în faza contencioasă.

REACȚIA MINISTERULUI JUSTIȚIEI: "În urma comunicării unei cereri Guvernului, procedura este divizată în două faze. Prima fază – necontencioasă – permite părților să exploreze posibilitatea unei soluționări amiabile a cauzei. (...) În cazul în care părțile nu vor ajunge la un acord amiabil în cadrul acestui termen, va urma cea de-a doua fază – contencioasă – la finele căreia părțile vor face schimb de observații cu privire la admisibilitatea plângerilor referitoare la modul în care instanțele judecătorești au asigurat în acest caz dreptul Jurnal TV la un proces echitabil."

În ianuarie 2015 Jurnal TV a fost chemat în instanța de judecată de către președintele Parlamentului la acel moment, Andrian Candu, care s-a plâns de diseminarea unor informații pretins false despre el. În decembrie 2016, Judecătoria Chișinău, în lipsa reprezentantului postului nostru de televiziune și fără înștiințarea acestuia, a admis acțiunea. Jurnal TV a recepționat această hotărâre abia pe 2 februarie 2017. În următoarea zi, Jurnal TV a depus apel. Pe 8 iunie 2017, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul ca fiind tardiv, motivând că, potrivit materialelor din dosar, reprezentantul companiei reclamante fusese informat printr-un apel telefonic despre ședința instanței de fond din 12 decembrie 2016, însă dovada acelui comunicat era afectată de grave vicii de conținut, lipsind data presupusului apel cât și numărul de telefon de pe care s-ar fi efectuat apelul. Ulterior, hotărârea instanței a devenit irevocabilă când, pe 13 septembrie 2017, Curtea Supremă de Justiție a dispus respingerea recursului depus de către Jurnal TV. Vom reveni la subiect.

Opinia ta contează. Comentează!