SIS ar putea avea competențe prea largi
Comisia de la Veneția critică proiectele de lege privind activitatea Serviciului de Informații și Securitate. Într-un raport, Comisia se arată îngrijorată de faptul că instituția ar putea obține competențe prea largi. În același timp, există riscul unei subordonări a șefului SIS față de puterea politică. Proiectele de lege vor fi redactate, promit autoritățile de la Chișinău.
Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, cunoscută drept Comisia de la Veneţia, susține că în condițiile de riscuri extraordinare la adresa securității naționale a Republicii Moldova, ”întărirea serviciilor de inteligență este justificată, dar trebuie făcută în limitele standardelor internaționale privind drepturile omului”. Comisia avertizează că schimbarea legislației cu privire la SIS într-o perioadă de urgență prezintă ”riscul de a acorda competențe excesiv de largi, cu puțină supraveghere democratică”.
OPINIA COMISIEI DE LA VENEȚIA: "Competențele acordate SIS sunt extrem de largi. Listele "obligațiilor" SIS și a "sarcinilor" directorului SIS sunt extinse, dar în același timp, vag formulate și includ un număr mare de formule generale, cum ar fi "exercitarea altor competențe stabilite de legislația în vigoare" sau "îndeplinirea altor obligații prevăzute de lege". Acestea ar trebui să fie stabilite cu precizie, pentru a preveni încălcările drepturilor omului."
Comisia de la Veneția consideră că un număr mare de măsuri, cum ar fi monitorizarea tranzacţiilor financiare, identificarea abonatului sau urmărirea vizuală cu ajutorul mijloacelor tehnice nu ar trebui efectuate cu simpla autorizare a directorului SIS, fără nicio condiție de necesitate sau proporționalitate și fără control extern.
Una dintre sugestiile pentru autoritățile de la Chișinău este să ia în considerare numirea unui expert extern independent, care să aibă acces la toate informațiile secrete. Președintele Comisiei parlamentare de securitate națională, apărare și ordine publică afirmă că va lua în calcul obiecțiile formulate de Comisia de la Veneția.
LILIAN CARP, președintele Comisiei securitate: "Am spus că suntem de acord să existe un instrument de control și anume avizul fie al unui judecător de instrucție, fie al unui judecător de la Curtea de Apel. Aici va trebui de lucrat."
Comisia a remarcat și faptul că există riscul subordonării șefului SIS față de puterea politică și a reamintit că e nevoie ca directorul și directorul adjunct al SIS să fie numiți „în baza unor criterii clare și apolitice”. Un alt aspect remarcat de Comisia de la Veneția este controlul intern exercitat de directorul SIS, care ar trebui „să fie limitat și definit prin norme clare și concise”. În acest context, Lilian Carp a precizat că pachetul de legi nu va fi dezbătut în plen atât timp cât nu va fi avizul Comisiei de la Veneția.
LILIAN CARP, președintele Comisiei securitate: "Noi suntem gata să mergem să reformulăm prevederile articolului 4, despre atribuțiile SIS. Dacă înlăturăm acele lacune la care se referă Comisia de la Veneția, proiectul va fi unul bun."
Într-o intervenție făcută în timpul ședinței Comisiei parlamentare, directorul SIS, Alexandru Musteata, a menționat că Republica Moldova se confruntă cu un război hibrid, non-convențional, ceea ce impune și o abordare neconvențională și că proiectele de lege au fost elaborate în conformitate cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului. SIS de comun cu Parlamentul, se angajează să ajusteze proiectele vizate.
Cele trei proiecte de lege ar putea oferi Serviciului de Informații și Securitate competențe extinse, precum ar fi dreptul de a supraveghea domiciliul unei persoane, de a-i instala în locuință aparate de supraveghere audio, video sau foto, de a-i intercepta comunicările și de a o urmări vizual, în afara unui dosar penal.
Proiectele elaborate de SIS au fost înregistrate în Parlament în noiembrie 2022, iar în calitate de autori au semnat mai mulți deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, întrucât instituția nu are drept de inițiativă legislativă. Documentele au stârnit critici din partea experților și a societății civile, pentru că oferă SIS mai multe instrumente de ingerință în viața privată, fără să prevadă mecanisme de control eficiente.
Recent, președintele Maia Sandu a cerut ca proiectele de lege să fie votate mai repede, după ce a anunțat că ar fi fost dejucat un plan al Rusiei de a destabiliza situația în Republica Moldova.








