Podul ar putea fi gata în aprilie 2025
Social 29 iulie 2024, 20:02 | 768

Podul de pe strada Mihai Viteazul, aflat în reparație de aproape doi ani, ar putea fi dat în exploatare în luna aprilie a anului viitor. Despre acest lucru a vorbit astăzi primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban. Întrebați când va fi deschisă prima porțiune reparată, reprezentanții Primăriei au declarat că „nu poate fi vorba de deschiderea unei singure benzi, ci de reparația integrală a podului”. În februarie curent, funcționarii au anunțat că prima parte reparată a podului va fi gata în luna mai.

VITALIE MIHALACHE, șeful Direcției generale mobilitate urbană: "Conform planului, în luna mai va fi aplicat asfaltul fierbinte. Pe care vom putea ulterior, peste două săptămâni să permitem circulația și transportului public, pe o suprafață rulantă, calitativă."

ION CEBAN, primarul municipiului Chișinău: "Când? Atunci când vor fi îndepliniți termenii în contract, în aprilie 2025 vom discuta despre porțiuni separate, luni și tot așa mai departe."

Deocamdată, pe panoul amplasat în apropierea podului aflat în construcție este indicată data de 19 noiembrie 2024, drept ziua când ar putea fi încheiate lucrările. Șeful Direcției generale mobilitate urbană a explicat că termenul a fost prelungit din cauza unor situații „tehnice”.

VITALIE MIHALACHE, șeful Direcției generale mobilitate urbană: "Este o situație tehnică care are loc în cadrul lucrărilor capitale de reparație a unor obiective de acest tip. Toți cunoaștem că avem perioade când nu pot fi executate lucrările pe șantier din motivul condițiilor climaterice care nu depind nici de voința antreprenorului, nici de voința beneficiarului."

Lucrările pe podul de pe strada „Mihai Viteazul” au început în septembrie 2022, la partea inferioară a podului, prin consolidarea coloanelor. Inițial, autoritățile locale au spus că podul va fi dat în exploatate la sfârșitul anului 2023. Ulterior, au anunțat că lucrările vor dura până în noiembrie 2024, iar în luna octombrie a anului 2023 au declarat că termenul a fost extins până în decembrie 2025.

Opinia ta contează. Comentează!