Jurnalul orei 15, 22 Aprilie
Jurnalul orei 15:00 22 aprilie 2025, 20:21 | 592

Prezentat de Vasile Luchianu

Un om a murit, iar patru au suferit traumatisme după ce un autocar de pe linia Chișinău-Kiev a ajuns într-un șanț, în regiunea Vinița, unde s-a izbit de un copac. Printre victime nu sunt cetățeni moldoveni, notează responsabilii de la Ministerul Afacerilor Externe.

Reprezentanți ai Ucrainei, Regatului Unit, Franței și Statelor Unite se vor întâlni mâine la Londra pentru a continua discuțiile privind o pace „reală și durabilă” în Ucraina. Donald Trump a amenințat vineri că se va retrage din negocieri, înainte de a-și exprima duminică speranța pentru un acord „într-o săptămână” între Rusia și Ucraina. Întâlnirea de la Londra este așteptată să fie o continuare a celei de la Paris, iar reacția Ucrainei va juca un rol decisiv în stabilirea dacă propunerea va fi sau nu prezentată oficial Moscovei, relatează AFP.

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, 26 aprilie, la Bazilica Sfântul Petru, a anunţat Vaticanul într-un comunicat. În testamentul său, Suveranul Pontif a precizat că dorește să fie înhumat în bazilica Santa Maria Maggiore, aflată pe cealaltă parte a râului Tibru, în Roma. Astfel, ar urma să se rupă tradiția de 100 de ani ca papii să fie înmormântați la Vatican. Preşedinţii Franţei şi Ucrainei şi-au anunţat prezenţa la ceremonie, alăturându-se liderului de la Casa Albă. Vladimir Putin nu intenționează să participe la funeralii, a anunțat azi Kremlinul.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie