Jurnalul Sportiv, 1 Decembrie
Sport 1 decembrie 2025, 23:38 | 108

Prezentat de Daniela Ciocanu

Milan a revenit pe primul loc în Serie A. Echipa lui Allegri a trecut pe teren propriu de Lazio cu 1-0, iar Roma a pierdut duelul de acasă cu Napoli, 0-1. În consecință, Milan și Napoli au adunat câte 28 de puncte, fiind separate de golaveraj. Urmează Inter și AS Roma, ambele cu câte 27 de puncte. Echipa lui Cristi Chivu a trecut în deplasare de Pisa cu 2-0.

Girona și Real Madrid au remizat, scor 1-1, într-un meci din etapa a 14-a din La Liga. Mbappe a deschis scorul în minutul 40, dar golul a fost anulat pentru henț și scorul a rămas 0-0. Girona a intrat cu avantaj la cabine grație reușitei lui Ounhi din minutul 45. Real Madrid a restabilit egalitatea prin același Mbappe, din penalty, 67. În urma acestui rezultat, Real Madrid a rămas pe locul doi, cu 33 de puncte, iar Barcelona lider, cu 34.

FCSB a reușit să o învingă pe Farul, scor 2-1, în runda 18 din SuperLiga. FCSB a început excelent partida de la Ovidiu, iar Adrian Șut a deschis scorul din pasa lui Darius Olaru, în minutul 14. 10 minute mai târziu, David Miculescu a făcut 2-0 pentru campioana en-titre, iar meciul părea să fie deja decis. Farul nu s-a lăsat, iar în minutul 37, Ionuț Larie a transformat o lovitură de la 11 metri obținută de Răzvan Tănasă. ”Marinarii” au alergat după egalare în repriza a doua, însă fără folos, iar FCSB a plecat de la Ovidiu cu toate cele trei puncte și s-a apropiat astfel la doar două puncte de play-off.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie