Viktor Orban se află la Kiev
Externe 2 iulie 2024, 20:19 | 208

Premierul ungar Viktor Orban, care a mers astăzi în prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, l-a îndemnat pe Volodimir Zelenski să ia în calcul cât mai rapid o încetare a focului pentru a continua negocierile de pace cu Rusia. Liderul de la Kiev a declarat că își dorește obţinerea unei păci juste pentru Ucraina şi pentru întreaga Europă. Totodată, Zelenski a subliniat că Ucraina mizează pe sprijinul Uniunii Europene și în continuare.

VIKTOR ORBAN, prim-ministrul Ungariei: "I-am cerut președintelui să se gândească la o cale de încetare a focului și să continue negocierile de pace, fiindcă o încetare a focului ar putea asigura accelerarea ritmului acestor negocieri. I-am spus asta președintelui și îi sunt recunoscător pentru opinia lui la acest subiect."

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că vizita lui Viktor Orban ilustrează „prioritățile europene comune”, iar „prin urmare este importantă obținerea unei păci juste pentru Ucraina și pentru întreaga Europă”.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Pentru noi este foarte important sprijinul Uniunii Europene ca să fie în aceeași măsură și în continuare, în particular pentru a ne întări capacitatea de apărare împotriva terorii Rusiei. Este important ca cooperarea cu toți vecinii din Europa să fie mai profundă și să aducă beneficii reciproce."

Relațiile dintre Kiev și Budapesta sunt tensionate, guvernul ungar acuzând încălcarea drepturilor minorității maghiare din regiunea Transcarpatia. Aceste relații s-au deteriorat și mai mult după ce Viktor Orban a refuzat orice sprijin militar pentru Kiev și a avertizat că Ungaria nu va sprijini Ucraina în niciun for internațional „atât timp cât nu sunt restabilite drepturile minorității maghiare”.

Potrivit guvernului ungar, numeroși etnici maghiari din Ucraina care au fost înrolați în armata ucraineană au murit pe front. În iunie 2022, Rusia a transferat către Ungaria 11 prizonieri de război ucraineni de etnie maghiară, această înțelegere a Budapestei cu Moscova provocând iritarea Kievului.

Totuși, Viktor Orban a declarat marți la Kiev că dorește îmbunătățirea relațiilor cu Ucraina și că vrea să semneze un acord extins de cooperare bilaterală. La rândul său, Volodimir Zelenski a estimat că discuțiile avute cu Viktor Orban pot servi ca bază pentru un viitor acord între Ucraina și Ungaria. Vizita premierului dela Budapesta are loc în timp ce Ungaria a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene.

Opinia ta contează. Comentează!