Jurnalul orei 15, 15 Octombrie
Prezentat de Vasile Luchianu
Tânărul de 19 ani, care a fost reținut după ce ar fi pătruns ilegal în case și ar fi agresat fizic mai multe persoane, este militar în termen. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că acesta va răspunde pentru faptele sale în conformitate cu legea.
Accident la intersecția străzilor Alecu Russo și Mihail Sadoveanu din capitală. Patru automobile au fost avariate în această dimineață, iar un om a avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit poliției, la volanul unuia dintre automobile se afla un tânăr de 27 de ani, fără permis de conducere.
O dronă rusească a survolat, noaptea trecută, Republica Moldova, în timpul atacurilor lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei. Potrivit ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, acesta este al 95-lea caz de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova, de la începutul războiului ruso-ucrainean.








