Noul tarif la gaz pentru consumatorii casnici ar urma să fie aprobat de ANRE în ședința de joi
Economic 2 august 2022, 15:26 | 513

Noul tarif pentru gaze ar urma să fie aprobat joi de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, susține că nu a modificat solicitarea adresată ANRE urmare a prețului record de 1.458 de dolari pentru mia de metri cubi anunțat de Gazprom pentru luna august. Conform calculelor autorității de reglementare, consumatorii ar putea plăti aproape 23 de lei pentru un metru cub de gaze naturale, adică cu patru lei și 39 de bani mai mult decât în prezent.

VADIM CEBAN, directorul Moldovagaz: "Nu, nu am depus, așteptăm decizia ANRE-ului, care va fi luată pe data de 4 august. Noi nu am depus și nici nu vom depune adresare nouă până când nu este examinat proiectul de decizie care este acum."

Șeful Moldovagaz nu ne-a putut spune dacă ulterior va depune o nouă solicitare de majorare a tarifelor la gaze.

VADIM CEBAN, directorul Moldovagaz: "Oricum, chiar și dacă noi vom solicita o nouă majorare, va fi examinată către finele lunii august sau în septembrie, dacă va fi examinat, și asta nu prea ne ajută pe partea ce ține de achitare. Tariful care va fi aprobat acum, în august, noi vom primi facturile, și respectiv plata consumatorilor, abia în septembrie și nu ne ajută cu plățile pentru luna august."

Ceban a anunțat că prețul gazului achiziționat în luna august de Republica Moldova de la Gazprom va fi de 1458 dolari pentru o mie de metri cubi. Este cel mai mare preț stabilit vreo dată pentru Moldova. În luna mai, Moldova a cumpărat gaz rusesc la prețul de 910 dolari mia de metri cubi. În iulie, gazul ne-a costat 990 de dolari. Pe 13 iulie, Moldovagaz a solicitat ca tariful pentru gaze să fie majorat cu 63% și ca un metru cub de gaze pentru consumatorii casnici să coste 29 de lei și 48 de bani. ANRE a calculat însă un tarif de 22 de lei si 26 de bani și urma să fie aprobat la următoarea ședință. Dacă vor fi aprobate joi, noile tarife vor fi aplicate din data de 1 august.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE