Cea mai nouă și complexă investigație efectuată de până acum identifică autorii masacrului de la Bucea
Externe 23 decembrie 2022, 19:00 | 474

O investigație realizată de New York Times demolează politica Moscovei privind atrocitățile din Bucea. Potrivit reporterilor americani, asasinatele au făcut parte dintr-un efort bine coordonat și sistematic de a asigura fără milă accesul militarilor rusi spre Kiev. Atenție! Urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Reporterii de la The New York Times au petrecut luni întregi în Bucea, după retragerea forțelor rusești. Au vorbit cu localnicii, au colectat înregistrări ale camerelor de supraveghere și au obținut informații exclusive de la surse guvernamentale. Totul indică o campanie sângeroasă, care a transformat o stradă liniștită din suburbie în ceea ce locuitorii numesc acum „drumul morții”.

The New York Times a identificat Regimentul 234, o unitate de parașutiști cu sediul în orașul Pskov din vestul Rusiei, ca fiind principalul vinovat pentru crimele de pe strada Iablunska, din Bucea. Printre dovezi se numără echipamente militare, insigne de uniformă, convorbiri radio și apeluri telefonice.

Analizând numerele de telefon formate de soldații ruși și descoperind profilurile de socializare asociate cu membrii familiilor acestora, The New York Times a confirmat identitatea a două duzini de parașutiști ruși. Se presupune că aceștia ar fi ucis peste treizeci de persoane în martie. Victime erau locuitori din Bucea sau din orașele învecinate, de toate vârstele și profesiile, civili sau prizonieri de război ucraineni. Ancheta arată că trupele rusești le-au ucis în mod intenționat, aparent ca parte a unei operațiuni sistematice de „curățare" pentru a asigura drumul spre Kiev. Zeci de civili au fost împușcați mortal. În alte cazuri, bărbați suspectați de legături cu armata ucraineană au fost adunați și executați.

Jurnaliștii au stabilit că cel care a supravegheat operațiunile unității de parașutiști în Bucea a fost locotenent-colonelul Artiom Gorodilov. După ce trupele rusești s-au retras din regiunea Kiev, Gorodilov a fost promovat la gradul de colonel, în aprilie. Ceremonia a avut loc la câteva zile după ce au apărut imaginile șocante de la Bucea.

Ministerul rus al Apărării, Ambasada Rusiei la Washington și colonelul Gorodilov nu au răspuns la solicitările de comentarii. Amintim că anterior, președintele Vladimir Putin a respins scena macabră ca fiind „o provocare” și a susținut că armata rusă nu a avut nimic de-a face cu ea.

Curtea Penală Internațională investighează posibile crime de război și alte atrocități în Ucraina.

Opinia ta contează. Comentează!