Ministerul Justiției, cu abateri financiare
Economic 25 iulie 2018, 19:30 | 2947

În 2017, pe când Vladimir Cebotari era ministru al Justiției, cheltuielile instituţiei au fost majorate neregulamentar cu șase milioane de lei. Informația se regăsește într-un raport de audit al Curții de Conturi, prezentat ieri în cadrul unei ședințe. Au fost constatate și alte abateri admise anul trecut la Ministerul Justiției. În replică, Vladimir Cebotari ne-a declarat că nu a văzut raportul, dar colegii i-ar fi spus că este vorba despre niște erori care pot fi corectate.

Într-un comunicat al Curții de Conturi se spune că, în urma unui audit, s-a constatat că rapoartele financiare ale Ministerului Justiţiei şi ale entităţilor din subordine nu sunt veridice, fiind însoțite de denaturări semnificative. Mai exact, anul trecut, instituția a majorat neregulamentar cheltuielile cu șase milioane de lei după ce o rețea de computere nu a fost pusă în funcțiune. Totodată, Ministerul Justiției nu a evaluat și nu a înregistrat în evidența contabilă 17 imobile și a admis neconformități în procesul achizițiilor publice. Pe lângă aceasta, instituția nu a lansat și nu a utilizat șase sisteme informaționale în valoare totală de 13 milioane de lei.

Specialiştii în audit au mai constatat că ministerul a monitorizat insuficient procesul de construcție și reconstrucție a penitenciarelor, fapt ce a determinat tergiversarea executării în termen a cerințelor privind îmbunătățirea condițiilor de detenție. De asemenea, Inspectoratul Național de Probațiune a atribuit incorect cheltuielile pentru modernizarea programelor informatice și cele de montare a climatizoarelor.

Curtea de Conturi mai notează că neregulile constatate au avut impact asupra situațiilor financiare consolidate ale Ministerului Justiției, care au fost afectate cu suma totală de 16,2 milioane de lei.

Opinia ta contează. Comentează!