„Echipa mobilă” în toate localitățile
Social 26 august 2024, 20:36 | 1039

Serviciul „Echipa mobilă” va fi disponibil, începând de astăzi, în toate localitățile. Se întâmplă după ce agențiile teritoriale de asistență socială au primit 16 mașini noi, care le va asigura deplasarea specialiștilor acasă la cetățeni. „Copiii sunt cei, care au nevoie mai mult de sprijinul nostru”, mărturisesc asistenții sociali.

SILVIA TOCARI, director adjunct, ATAS Centru-Vest: "Avem părinți care sunt în lista de așteptare. Am făcut evaluarea necesităților. Ei ne așteptau începând cu 2 ianuarie, dar cu părere de rău din cauza că nu avem autoturisme, noi nu ne-am putut deplasa."

VERONICA RUSU, directoarea ATAS, Centru: "Permanent am avut aceste solicitări, dar din motivul că nu am avut create aceste servicii am fost impuși într-un fel ca să refuzăm beneficiarii. Aceștia era nevoiți să se deplaseze la centrele raionale sau în municipiul Chișinău pentru a beneficia de reabilitări."

Unii părinți erau nevoiți să parcurgă zeci de kilometri pentru a beneficia de acel ajutor social.

LUCIA GUȘTIUC, director, STAS Hâncești: "Acest automobil împreună cu echipa mobilă trebuie să se deplaseze în cele mai îndepărtate localități de centrul raional și acorde ajutor pentru acei beneficiarii, persoanele cu dizabilități, care sunt cele mai defavorizate la moment. Părinții erau nevoiți să vină la centrele de reabilitare, recuperare ca anume să lucreze cu copii lor sau alți specialiști."

Potrivit autorităților centrale, de „Echipa mobilă” vor beneficia în primul rând oamenii stabiliți departe de centrele raionale, care nu au acces și nu au posibilități să se deplaseze către anumite servicii specializate.

ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: "Începând de astăzi vom avea acest serviciu de bază în toate raioanele Republicii Moldova. La începutul acestui an, acesta exista în 15 raioane, noi am reușit să-l lansăm încă în cinci raioane și acum încă în 12 raioane. Deci, începând de astăzi, putem considera că acest serviciu este disponibil în toate raioanele din Republica Moldova."

Cele 16 mașini, în valoare totală de 5 milioane 839 de mii de lei, vor fi utilizate pentru instituirea serviciului „Echipa mobilă” în cadrul structurilor teritoriale de asistență socială din Basarabeasca, Cahul, Călărași, Criuleni, Drochia, Dubăsari, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Rezina, Soroca, Șoldănești și pentru fortificarea echipelor mobile din cadrul structurilor teritoriale Bălți, Florești, Leova și Ocnița.

Opinia ta contează. Comentează!