Procurorii cer mandat de arestare pentru fostul sportiv Ion Șoltoianu, după ce a amenințat cu arma un tânăr
Justiţie 14 martie 2022, 20:46 | 2211

Procurorii cer mandat de arestare pe numele fostului sportiv Ion Șoltoianu, după ce acesta a amenințat cu arma un tânăr care își plimba câinele. Șoltoianu, împreună cu șoferul său, au fost reținuți pentru 72 de ore. Fostul sportiv, condamnat anterior pentru omor, a fost eliberat în 2019 înainte de termen.

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în noaptea de 12 spre 13 martie, în scara unui bloc de pe strada Trandafirilor din capitală. Un grup de bărbați cu vârstele cuprinse între 23 și 50 de ani au ieșit în scara blocului, iar unul dintre ei și-a luat și câinele. Pe lângă ei au trecut Ion Șoltoianu și șoferul acestuia. Șoltoianu s-a arătat deranjat de prezența patrupedului și, după un schimb de replici, a scos arma și a îndreptat-o spre proprietarul animalului. Polițiștii au stabilit că pistolul încărcat cu 13 gloanțe aparține soției lui Șoltoianu. Nu se știe unde se află aceasta acum. Fostul sportiv va fi cercetat pentru huliganism agravat. În 2011, aflat la terasa unui restaurant din centrul Chişinăului, Şoltoianu l-a împuşcat mortal pe fostul poliţist şi om de afaceri Ion Stratulat. În 2013 el a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor, păstrare ilegală de arme şi şantaj, dar a fost eliberat pe 21 august 2019 din Penitenciarul nr.13. Termenul de detenție i-a fost redus cu șase ani pe motiv că a fost deținut în condiții inumane și degradante. Dacă va fi găsit vinovat, de data aceasta Șoltoianu riscă șapte ani de închisoare.

Opinia ta contează. Comentează!